Departamentul Alimentație și Nutriție, Facultatea Tehnologia Alimentelor din cadrul UTM, a găzduit lansarea publicației „Nistru. Bucătăria locală” – o lucrare dedicată patrimoniului gastronomic al regiunii Nistrului, semnată de autorii Viorel Miron și Marina Miron.
Publicația a fost elaborată de Asociația pentru Dezvoltarea Turismului din Moldova și face parte dintr-un studiu amplu privind patrimoniul cultural comun de pe ambele maluri ale râului Nistru, realizat în cadrul Platformei Cultura, susținută de Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
În perioada 2024–2025, cercetarea a reunit experți de pe ambele maluri ale Nistrului și a explorat bogăția patrimoniului cultural al regiunii. Studiul evidențiază faptul că gastronomia locală nu este doar o parte a vieții cotidiene, ci o adevărată arhivă vie a memoriei colective, unde tradițiile, istoria și diversitatea etnică se împletesc armonios.
Influențele moldovenești, ucrainene, ruse, poloneze, evreiești, germane, bulgare și găgăuze conturează un peisaj culinar unic, în care fiecare rețetă spune o poveste.
Publicația propune peste 150 de feluri de bucate din 4 zone gastronomice ale Nistrului, descoperite în cadrul a circa 40 de festivaluri locale, iar pentru 30 dintre acestea sunt incluse și rețete.
Cartea reprezintă o invitație deschisă pentru gospodine, bucătari și toți pasionații de gastronomie să descopere și să valorifice gusturile autentice ale regiunii Nistrului.
