Eficiența energetică devine realitate pentru zeci de familii din sectorul rezidențial. Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial din Moldova(FEERM) ajută familiile să transforme locuințele care pierd energie în case mai eficiente și mai ieftin de întreținut. Ministrul Energiei și echipa CNED au vizitat primele obiective finalizate, pentru a evalua calitatea lucrărilor executate până în prezent.
Melenciuc Ludmila, proprietara unei case din Mândreștii de Jos, este printre primii beneficiari din sat care resimt schimbarea. După izolarea fațadei și instalarea unei cazangerii moderne, viața familiei s-a schimbat radical.
„Avem căldură constantă, iar copiii se pot pregăti de școală în confort. Mucegaiul a dispărut complet. Facturile la lumină și gaz sunt acum de două ori mai mici”, spune femeia.
Autoritățile au venit la familia beneficiară pentru a discuta proiectul, după întâlniri și convorbiri telefonice cu partenerii programului. Familia, care are patru copii, a fost selectată pentru modernizare și a beneficiat de program. Dosarul a fost depus și evaluat de Centrul Național pentru Energie Durabilă, iar lucrările de reabilitare au fost organizate și contractate prin procedurile oficiale ale programului FEERM, asigurând transparența cheltuielilor.
Într-un bloc din Bălți, lucrările sunt în plină desfășurare. Președinta asociației de locatari, dna Nina Zaharco, monitorizează izolarea pereților exteriori. Aici procesul este mai complex și durează aproximativ șase luni. Proprietarii de apartamente din blocuri participă la proiect cu o contribuție financiară proprie. Grantul programului Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova poate acoperi până la 70% din costul lucrărilor. Restul sumei este achitat de asociația de locatari. Contribuția poate fi plătită în mai multe etape, inclusiv după finalizarea lucrărilor, explică Centrul Național pentru Energie Durabilă.
Procesul generează discuții în rândul vecinilor, unii fiind nemulțumiți de actualizarea costurilor pe parcursul lucrărilor. Autoritățile explică însă că ajustarea contribuției financiare a fost necesară deoarece unele dosare au fost depuse cu întârziere, iar devizele inițiale nu mai corespundeau costurilor actuale ale lucrărilor de reabilitare energetică. Oficialii subliniază că investiția proprie rămâne esențială pentru creșterea valorii imobilului și reducerea consumului de energie pe termen lung.
Eficientizarea clădirilor reprezintă un pilon de bază în armonizarea legislației naționale cu normele Uniunii Europene. Prin mecanismele de sprijin tehnic, Guvernul oferă resurse, însă succesul programelor depinde de deschiderea cetățenilor de a depune dosarele de participare.
Informațiile despre etapele de aplicare și criteriile de selecție sunt disponibile public pe platforma CNED. Beneficiarii sunt încurajați să utilizeze aceste instrumente pentru a asigura securitatea energetică a propriilor cămine.
Post Views:530
EcoFM
Live Radio
Administrează consimțământul
EcoFM utilizează cookie-uri strict necesare pentru funcționarea și securitatea site-ului. Cu acordul tău, putem utiliza și tehnologii opționale pentru analiză, funcționalități externe și îmbunătățirea experienței pe ecofm.md.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.