Modificări legislative în domeniul mediului pentru consolidarea instituțiilor, gestionarea resurselor naturale și alinierea la standardele UE

 Parlamentul a adoptat un proiect de lege ce vizează reformarea unor instituții din subordinea Ministerului Mediului. Documentul a fost elaborat de un grup de deputați PAS în colaborare cu Ministerul Mediului.

Proiectul prevede modificarea mai multor acte normative din domeniul mediului și urmărește consolidarea capacităților administrative, clarificarea și delimitarea competențelor instituționale, precum și instituirea unor mecanisme juridice care să permită intervenții rapide, gestionarea integrată a resurselor naturale și alinierea treptată la acquis-ul Uniunii Europene în domeniul mediului.

Documentul prevede transferul competențelor în domeniul geologiei și al gestionării substanțelor chimice către Agenția de Mediu. De asemenea, va fi reorganizat Serviciul Hidrometeorologic de Stat într-o nouă instituție publică – Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu, pentru a eficientiza gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice și fenomenele meteorologice extreme.

O altă prevedere vizează instituirea unei subdiviziuni, în cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, responsabilă de reacția imediată la alertele de mediu și care va funcționa permanent, 24 de ore din 24. Totodată, va fi creată Instituția Publică „Arii Naturale Protejate de Stat”, responsabilă de administrarea unitară a fondului ariilor naturale protejate.

Modificările includ și alinierea parțială a legislației naționale la Regulamentul UE privind conturile economice de mediu, care stabilește o metodologie unitară pentru colectarea și raportarea datelor privind emisiile, utilizarea resurselor, taxele și cheltuielile de mediu. De asemenea, proiectul instituie cadrul necesar pentru recunoașterea în Republica Moldova a organizațiilor înregistrate în Sistemul Comunitar de Management de Mediu și Audit (EMAS) într-un stat membru al Uniunii Europene.

În lectura a doua au fost prezentate mai multe propuneri și amendamente. Acestea vizează introducerea autorizației de folosință a subsolului pentru cercetări geologice, reglementarea exploatării instalației de gestionare a deșeurilor extractive pentru exploatarea substanțelor minerale utile, utilizarea apelor subterane în scopuri comerciale sau curative, utilizarea golurilor miniere și depozitarea deșeurilor, inclusiv a celor periculoase. 

Pentru consolidarea sistemului de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, s-a propus ca autorizațiile de mediu să includă obligatoriu această componentă.

Au fost operate și modificări la Codul subsolului și Codul urbanismului referitoare la definirea, constituirea, menținerea și actualizarea garanției financiare pentru refacerea mediului. Astfel, a fost instituită obligația unei contribuții anuale de 0,25% din valoarea garanției, menită să asigure resursele necesare lucrărilor de reabilitare și să reducă riscurile de degradare a mediului.

Totodată, sunt clarificate procedurile de evaluare a impactului asupra mediului și cele de evaluare strategică, inclusiv mecanismele de derogare. Codul contravențional a fost completat cu sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind prevenirea și repararea daunelor de mediu.

Întrucât unele prevederi modifică acte deja armonizate cu legislația europeană, proiectul a fost avizat de Comisia Europeană.

Proiectul de lege a fost votat în lectura a doua de 62 de deputați.

Sursa:parlament.md

EcoFM
Live Radio