Aproape 500 de familii din întreaga țară și-au procurat electrocasnice noi și eficiente energetic în noua ediție a Programului EcoVoucher, susținută de Uniunea Europeană. Pentru procurarea noilor echipamente, beneficiarii au valorificat vouchere de până la șase mii de lei, transmite MOLDPRES.
Familiile care au fost notificate despre oferirea voucherului, mai au timp până pe 20 aprilie să le valorifice, atunci când se încheie sesiunea de vouchere, lansată pe 30 martie. În cadrul acesteia, aproximativ 3000 de familii vor putea să-și înlocuiască echipamentele vechi cu unele moderne, mai econome și mai prietenoase cu mediul, ceea ce le va permite să-și reducă consumul de energie.
EcoVoucher acoperă până la 70% din costul unui frigider sau al unei mașini de spălat rufe noi, cu o clasă înaltă de eficiență energetică, cu condiția predării spre reciclare a unui aparat vechi de același tip.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, voucherele de 6.000 de lei sunt acordate, conform criteriilor de eligibilitate, în mod prioritar familiilor cu copii și gospodăriilor în care locuiesc persoane cu vârsta de peste 63 de ani. În această ediție, a fost introdusă o nouă categorie de beneficiari: 10% din numărul total de vouchere disponibile vor fi alocate persoanelor cu dizabilități severe, selectate în funcție de necesitățile specifice ale gospodăriei.
Programul Ecovoucher a fost dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene. Această ediție a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este implementată de Centrul Național pentru Energie Durabilă în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este un proiect implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Ediția curentă a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice este finanțată de Uniunea Europeană.