Ședința grupurilor de lucru pentru protecția mediului, cu participarea experților din Chișinău și Tiraspol

Astăzi a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru protecția mediului, desfășurată în format de videoconferință, la sediul Misiunii OSCE în Republica Moldova, cu participarea experților din Chișinău și Tiraspol.

În cadrul reuniunii, experții de pe ambele maluri ale Nistru au efectuat un schimb de opinii privind starea actuală a apelor de suprafață ale râului Nistru și ale afluenților săi, inclusiv în contextul riscurilor generate de poluarea cu ape uzate insuficient epurate. În acest sens,  Chișinăul a informat că, urmare a riscurilor regionale generate de atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a fost activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, fiind subliniată importanța cooperării internaționale în gestionarea situațiilor de criză.

Totodată, a fost evidențiată intervenția promptă a României, în calitate de stat vecin, prin acordarea de sprijin sub formă de echipamente, expertiză și implicarea specialiștilor, contribuind la diminuarea impactului asupra mediului și la consolidarea capacităților de răspuns.

Un subiect distinct al discuțiilor a vizat coordonarea măsurilor privind gestionarea resurselor biologice acvatice, inclusiv sincronizarea perioadelor de prohibiție, reglementarea activităților de pescuit și realizarea acțiunilor de populare cu pește, fiind evidențiată importanța unei abordări coordonate și transparente. A fost abordată problematica combaterii braconajului pe obiectivele acvatice, fiind subliniată necesitatea consolidării interacțiunii și asigurării unei reacții prompte la încălcările constatate.

În contextul prevenirii poluării, experții au discutat necesitatea dezvoltării și modernizării infrastructurii de epurare a apelor uzate, inclusiv prin valorificarea oportunităților de cooperare ale Republicii Moldova cu partenerii internaționali pentru implementarea proiectelor relevante pe ambele maluri ale râului Nistru. În același context, Chișinăul și-a exprimat disponibilitatea de a implementa proiecte de mediu pe ambele maluri ale râului Nistru, subliniind, totodată, necesitatea asigurării accesului pe malul stâng al râului, precum și a disponibilității datelor relevante (inclusiv tehnice, privind starea infrastructurii și a fondului forestier) din partea temporar necontrolată a țării, în vederea fundamentării și realizării eficiente a acestor inițiative.

De asemenea, au fost examinate aspecte ce țin de inițierea și organizarea activităților aferente realizării Inventarului Forestier Național pentru perioada 2026–2030, fiind evidențiat rolul acestuia în fundamentarea politicilor de gestionare durabilă a fondului forestier.

În cadrul discuțiilor privind respectarea cadrului legal în domeniul protecției mediului, reprezentanții Chișinăului au reiterat importanța aplicării uniforme a legislației naționale în raport cu toți agenții economici a căror activitate este generatoare de poluanți, precum și necesitatea raportării datelor de mediu în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova.

Experții au manifestat deschidere și au convenit asupra menținerii unui dialog continuu pe marginea subiectelor abordate, în vederea identificării unor soluții practice pentru protecția mediului și asigurarea intereselor cetățenilor de pe ambele maluri ale râului Nistru.

Sursa:mediu.gov.md

EcoFM
Live Radio