Peste 44 de mii de contoare inteligente au fost instalate până în prezent în gospodăriile din Republica Moldova în cadrul unui proiect pilot implementat cu sprijinul PNUD și al Guvernului Italiei. Până în anul 2027, numărul familiilor care vor beneficia de astfel de contoare va ajunge la 100 de mii, transmite MOLDPRES.
Implementarea inițiativei va duce la un sistem energetic mai eficient, mai transparent și mai sigur, la o gestionare mai bună a consumului de energie și la facturi mai corecte pentru consumatori, precum și la creșterea utilizării surselor regenerabile și a independenței energetice la nivel local.
Proiectul fac parte din eforturile mai largi de modernizare a sectorului energetic din Republica Moldova.
Până la finalul anului 2027, numărul contoarelor inteligente instalate în gospodăriile din Republica Moldova va ajunge la 100.000, ceea ce reprezintă 7% din totalul de 1,4 milioane de consumatori de electricitate.
Consumatorii interesați de beneficiile contorizării inteligente pot accesa site-ul http://contorinteligent.energie.gov.md, care detaliază avantajele proiectului și oferă sfaturi practice privind schimbarea comportamentului de consum. Site-ul este gestionat de Ministerul Energiei și a fost dezvoltat cu sprijinul financiar al Guvernului Italiei, în cadrul programului „Accelerarea unei tranziții energetice echitabile în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
La începutul anului trecut, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat o decizie potrivit căreia companiile și consumatorii casnici care au contoare inteligente vor plăti tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum.
Sursa:moldpres.md