Necesarul de energie electrică pentru joi, 26 martie, este acoperit integral. Anunțul a fost făcut de Energocom, informează MOLDPRES.
Astfel, a fost achiziționat un total de 11.674 MWh, dintre care aproximativ 52% este energie locală (CET și SER-uri), circa 28% sunt contracte bilaterale provenite din import, iar restul de 20% sunt achiziționate pe platforme de tranzacționare de energie din țările vecine (România și Ucraina) prin licitații IntraDay (contracte cu livrare pe parcursul zilei de astăzi), utilizând mecanismul de realocare a capacității transfrontaliere.
Pentru a importa energia electrică, Energocom face rezervări de capacitate transfrontalieră în regim 24/7, or realocarea capacității nete de transfer (NTC) pentru Republica Moldova este un proces complex în care sunt implicați operatorii sistemelor de transport din Republica Moldova, Romania, Ucraina, Ungaria, Slovacia și Polonia.
Astfel, posibilitatea de a importa energie în regim comercial depinde de realocarea NTC disponibil de pe alte frontiere ale blocului comun de control Ucraina-Moldova, iar în cazul în care acesta nu va fi suficient, operatorul sistemului de transport ÎS Moldelectrica, va apela la ajutor de avarie din partea partenerilor săi externi, a anunțat Energocom.
Autoritățile au îndemnat cetățenii să folosească rațional energia în orele de vârf 07:00-10:00 și 18:00-23:00, pentru a avea atât facturi mai mici, cât și pentru a asigura fiabilitatea sistemului electroenergetic.
Starea de urgență în sectorul energetic a fost instituită pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 25 martie, în contextul atacurilor militare ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, care au afectat inclusiv infrastructura energetică aflată în proprietatea Republicii Moldova și au dus la scoaterea din funcțiune a liniei electrice aeriene 400 kV Vulcănești–Isaccea.
Sursa:moldpres.md