Situația energetică a Republicii Moldova rămâne fragilă după atacurile din timpul nopții asupra infrastructurii energetice din Ucraina, a declarat premierul Alexandru Munteanu, comunică MOLDPRES.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, șeful Executivului a anunțat că în urma bombardamentelor, linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deconectată, ceea ce a afectat stabilitatea sistemului energetic național.
„În urma atacurilor din timpul nopții ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deconectată, punând din nou în pericol stabilitatea energetică a Republicii Moldova. Rute alternative de alimentare sunt în funcțiune pentru a preveni întreruperile, însă situația rămâne fragilă”, a scris premierul.
Șeful Guvernului a precizat că autoritățile au activat rute alternative de alimentare pentru a evita întreruperile de curent, însă riscurile persistă în contextul instabilității regionale.
Sursa: moldpres.md