Substanța petrolieră continuă să se reverse dinspre Ucraina și ajunge în râul Nistru. Din această cauză, cele mai recente probe prelevate în zona Naslavcea prezintă riscuri de siguranță pentru alimentarea cetățenilor (clasa 5). Am recomandat administrației să sisteze alimentarea cu apă și îndemnăm cetățenii să nu folosească apa din râu din această zonă pentru uz casnic sau pentru animale.
Analizele în regiunea Soroca și în aval (la Sud pe râu) nu prezintă deocamdată riscuri pentru sănătate. Cu toate acestea, din cauza acumulării de substanță poluantă la Nord, la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, recomandăm să se facă rezerve de apă care să fie folosite în următoarele zile în funcție de evoluția situației.
Totodată, există riscul ca soluția aplicată începând cu ziua de ieri, de captare și eliminare a petrolului, să nu reușească, în următoarea perioadă să oprească tot volumul de poluant care continuă să intre pe râu, iar probele de ultimă oră din Nord ne obligă să creștem nivelul de precauție.
Deși primele teste ieri indicau parametri normali la Naslavcea, natura acestui tip de incident face ca densitatea poluantului să varieze în funcție de curenți și adâncime și să se schimbe de la oră la oră.
În acest moment, alegem să acționăm foarte precaut pentru a evita pătrunderea poluantului în rețelele casnice:
În zona Naslavcea (clasa 5 de calitate a apei) se recomandă sistarea consumului de apă din Nistru, pentru a proteja populația și pentru a evita eventuale contaminări ale conductelor și rezervoarelor.
În raioanele Soroca, Florești, Sîngerei și municipiul Bălți (clasa 3 – nivel mediu) se permite utilizarea apei din Nistru, cu următoarele recomandări:
- interzicerea utilizării apei direct din Nistru pentru consum potabil;
- abținerea de la utilizarea apei pentru adăparea animalelor;
- abținerea de la pescuit;
- evitarea utilizării apei pentru irigare.
În raioanele Șoldănești, Rezina, Orhei, Criuleni, Dubăsari, municipiul Chișinău, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă (clasa 1) calitatea apei este în limite normale și nu există restricții. Apa din Nistru poate fi utilizată în regim obișnuit.
Dragi cetățeni, am ales să comunicăm transparent fiecare etapă, chiar dacă situația este în schimbare permanentă. Vom acționa pentru siguranța cetățenilor, vom continua să monitorizăm continuu calitatea apei și să informăm periodic populația.