La facultatea „Tehnologia Alimentelor” din cadrul Universității Tehnice al Moldovei, a avut loc evenimentul cu genericul „Drumul năframei”, unde scriitoarea și proprietara pensiunii turistice „Sus pe deal”, Maria Romanciuc a venit cu „Povestea năframei”, pentru studenții de la specialitatea: „Servicii Hoteliere, Turism și Agrement”.
Maria Romanciuc este un promotor activ al patrimoniului cultural din Republica Moldova, cunoscută pentru implicarea sa în valorificarea și promovarea tradițiilor autentice moldovenești.
Este proprietara pensiunii „Sus pe deal” din satul Goian, unde a reușit să transforme o casă tradițională într-un veritabil spațiu cultural dedicat tradițiilor locale. Aici sunt organizate expoziții, evenimente culturale și întâlniri tematice, menite să aducă în prim-plan obiceiurile, portul popular și meșteșugurile transmise din generație în generație.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale sale este colecția de broboade „Năframa”, prezentat studenților de la UTM – o impresionantă adunare de piese tradiționale care reflectă identitatea, rafinamentul și simbolistica portului popular feminin.

Prin activitatea sa, Maria Romanciuc contribuie la păstrarea patrimoniului cultural material și imaterial, promovând valori precum autenticitatea, respectul pentru tradiție și conexiunea cu rădăcinile culturale. Inițiativele sale demonstrează că tradiția poate fi readusă în actualitate și integrată armonios în viața contemporană, devenind un punct de legătură între comunități și generații.
Turiștii UTM-iști au manifestat interes față de tematica abordată, participând activ la discuțiile de final.
