ANCD a devenit partener strategic pentru mediul de afaceri: Noi oportunități de creștere internațională prin Enterprise Europe Network (EEN)

Din anul 2025, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) a devenit partener oficial în cadrul rețelei Enterprise Europe Network (EEN) prin proiectul strategic „Connect Moldova-UE”. Operând sub egida Consiliului European pentru Inovare și a Agenției Executive pentru IMM-uri (EISMEA), sub autoritatea Comisiei Europene, rețeaua reprezintă un mecanism esențial de suport pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), inclusiv start-up-uri cu ambiții internaționale.

Impactul rețelei este demonstrat de date statistice remarcabile: cu o rată de satisfacție a clienților de 92%, EEN deservește zilnic peste 800 de IMM-uri, facilitând cel puțin cinci acorduri de afaceri în fiecare zi. Această eficiență este susținută de peste 3.000 de experți din cadrul a peste 500 de organizații de profil, care oferă servicii personalizate pentru toate ecosistemele industriale – de la sănătate, mobilitate și electronică, până la digitalizare, sectorul agro-alimentar și energie regenerabilă. 

După cum subliniază Birgit Weidel, Șef de Departament în cadrul EISMEA: „Există oportunități uriașe disponibile pentru companii pe Piața Unică a UE. Calitatea de partener internațional în EEN oferă clienților dumneavoastră acces privilegiat la aceste oportunități, inclusiv servicii specializate și identificarea de noi parteneri de afaceri.” Astfel, prin CONNECT Moldova – UE, organizațiile moldovenești sunt conectate direct la parteneri și piețe externe.

Unul dintre cele mai puternice instrumente puse la dispoziție este Platforma Digitală EEN, care include baza de date cu oportunități de parteneriat (POD). Aceasta permite IMM-urilor, prin intermediul consultanților ANCD să publice profiluri de cooperare vizibile la nivel mondial și să acceseze fluxuri constante de cereri și oferte business, tehnologice sau din domeniul cercetării. Mai mult, platforma facilitează participarea la evenimente de brokeraj și matchmaking, unde antreprenorii pot stabili întâlniri bilaterale pre-programate cu parteneri relevanți, transformând procesul de internaționalizare într-un parcurs simplu și eficient.