Activele Lukoil de la Aeroportul Internațional Chișinău au trecut în proprietatea statului

Agenția Proprietății Publice și Aeroportul Internațional Chișinău au finalizat procesul de inventariere și au semnat joi, 29 ianuarie curent, cu Lukoil Moldova, actele de revenire la situația din 2005 în privința complexului petrolier din cadrul AIC. Astfel, activele deținute de Lukoil pe teritoriul Aeroportului Chișinău au revenit în proprietatea statului, conform deciziei Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) din data de 15 decembrie 2025.

În aceeași ședință, CEIISS a interzis activitatea Lukoil în domenii de interes strategic pentru securitatea statului cu beneficiarii și fondatorii existenți și a dispus revenirea la situația anterioară privatizării, în anul 2005, a complexului petrolier din Aeroport. Lukoil a fost obligată să predea activele până la 9 ianuarie curent. Deoarece compania nu s-a conformat, la 16 ianuarie Consiliul i-a aplicat o amendă de 5 milioane de lei, care a fost achitată săptămâna curentă.

Conform deciziei Consiliului din 16 ianuarie, a fost suspendată activitatea Lukoil în domenii strategice pentru securitatea statului și acordat termen pentru predarea activelor până la 28 ianuarie curent.

După impunerea sancțiunilor internaționale de către Biroul pentru controlul activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC), la 12 noiembrie a fost încheiat un contract de comodat gratuit între Aeroport și compania Lukoil pentru preluarea în administrare a activelor de la Aeroport, până la finalizarea procesului de predare-primire a acestora.

Amintim că procedura de screening a investițiilor de importanță pentru securitatea statului realizate de către „LUKOIL-MOLDOVA” SRL a fost inițiată în luna mai a anului 2024, anterior aplicării sancțiunilor internaționale impuse de OFAC.

Cât privește activitatea stațiilor de alimentare cu combustibili de pe teritoriul Republicii Moldova, acestea ar urma să fie preluate de fondul de investiții american, Carlyle Group. Este de menționat că, în conformitate cu legislația moldovenească, noul acționar anunțat este obligat să solicite aprobarea investițiilor, iar CEIISS să se expună cu o decizie în acest sens.

Sursa:energie.gov.md