Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, va întreprinde o vizită de lucru la Washington D.C., SUA, în perioada 15–16 ianuarie. Vizita va fi axată pe aprofundarea cooperării bilaterale cu SUA în domeniul energetic, dar și pe identificarea unor noi oportunități de colaborare cu partenerii americani pe domeniul generării de energie electrică, transmite MOLDPRES.
În SUA, ministrul Energiei va avea întrevederi cu mai mulți oficiali, inclusiv cu Secretarul pentru energie al Statelor Unite, Chris Wright, și cu reprezentanți ai Departamentului Energiei, cu reprezentanți ai Departamentului de Stat, cu Sara Thannhauser, director asociat pentru politică și implementarea sancțiunilor în cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei al SUA, precum și cu senatori americani.
Dorin Junghietu va mai avea discuții și cu reprezentanți ai companiilor americane din sectorul energetic, în vederea stabilirii unor parteneriate reciproc avantajoase, atragerii investițiilor, a transferului de expertiză, precum și participarea la o masă rotundă de experți, organizată de Atlantic Council, dedicată provocărilor și perspectivelor securității energetice în regiune.
Un subiect important al discuțiilor îl va constitui proiectul de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș, un parteneriat reciproc avantajos pentru SUA și Republica Moldova, care va crea oportunități pentru companiile din SUA și va spori securitatea energetică a Moldovei.
Potrivit Ministerului Energiei, parteneriatul are drept obiective deschiderea pieței pentru companiile din SUA, creșterea independenței energetice a țării, diminuarea pierderilor din rețea și îmbunătățirea viabilității sectorului electroenergetic cu implicarea companiilor din SUA, în contextul procesului eliminării dependenței de o singură sursă de energie (gazul rusesc și energia electrică produsă la centrala Termoelectrică MGRES) și diversificării atât a capacităților de generare cât și a rutelor de aprovizionare.
La mijlocul lunii septembrie 2025, autoritățile au anunțat că SUA acordă o sumă de 130 de milioane de dolari pentru construcția Liniei electrice de înaltă tensiune Strășeni-Gutinaș. Investiția Guvernului american va acoperi construcția integrală a noii conexiuni electrice cu România. Noua Linie electrică ar urma să fie dată în exploatare către anul 2028.
Proiectul liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Strășeni–Gutinaș reprezintă o investiție strategică în infrastructura energetică a Republicii Moldova, având ca scop îmbunătățirea stabilității sistemului electroenergetic național, creșterea capacității de transfer și asigurarea unei alimentări sigure cu energie electrică.
Sursa: MOLDPRES