În data de 27.11.2025, peste 40 de elevi din municipiile Bălți și Botoșani, alături de profesori, antrenori și reprezentanți ai autorităților locale, au participat la Atelierul Sportiv „Green Days”, o activitate destinată promovării unui stil de viață sănătos, responsabilității față de mediu și colaborării transfrontaliere în rândul tinerilor. Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Bălți, în parteneriat cu Primăria municipiului Botoșani, în Sala de Handbal a Școlii Sportive Specializate nr. 1 din Bălți.
Activitatea face parte din seria „Green Days”, derulată în cadrul proiectului „SENSE – Explorare senzorială pentru o experiență sustenabilă bazată pe natură”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027.
Atelierul a inclus exerciții sportive, demonstrații tehnice, activități de echipă și provocări interactive menite să încurajeze mișcarea în aer liber, spiritul de fair-play și interacțiunea dintre copiii din cele două municipii. Evenimentul a îmbinat dimensiunea sportivă cu cea ecologică, promovând importanța mișcării într-un mediu curat și sănătos.
Participanții au colaborat în echipe mixte, au împărtășit experiențe sportive și au descoperit practicile ecologice promovate în cadrul proiectului. La finalul activității, elevii au beneficiat de o excursie ghidată în municipiul Bălți, având ocazia să cunoască spațiile verzi și obiectivele culturale ale orașului.
Alin Șurghin, antrenor la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, a subliniat importanța combinării sportului cu educația ecologică:
„Tratăm această deplasare cu seriozitatea unui campionat. Îi formăm nu doar ca sportivi, ci și ca tineri responsabili față de mediul în care trăiesc. Sportul și ecologia merg împreună și contribuie la dezvoltarea lor echilibrată.”
Svetlana Tucina, antrenoare de handbal la Școala Sportivă Specializată nr. 1, Bălți, a remarcat:
„Sportivii pot fi și ecologiști – disciplina de pe teren se reflectă în responsabilitatea față de natură. „Green Days” oferă copiilor cadrul perfect pentru a înțelege importanța protejării mediului.”
Și elevii din Bălți și Botoșani au apreciat ideea activității comune.
Irina, elevă din Botoșani și campioană națională la atletism:
„Este o experiența foarte valoroasă – am învățat, am comunicat și am descoperit orașul Bălți.”
Nadejda, eleva din Bălți și sportivă la handbal:
„Ne-am făcut prieteni de peste Prut. Cred că sportul și natura ne-a unit, iar un mediu curat este important pentru fiecare dintre noi.”
Evenimentul sportiv din cadrul „Green Days” a proiectului SENSE a contribuit atât la promovarea unui stil de viață activ și sănătos, cât și la integrarea educației ecologice în activități sportive, consolidarea abilităților sociale, de comunicare și de lucru în echipă ale copiilor. A fost o apropiere a comunităților și o contribuție la dezvoltarea colaborării transfrontaliere între Bălți și Botoșani.

Informații generale despre proiect
Denumire proiect: „SENSE – Explorare senzorială pentru o experiență sustenabilă bazată pe natură”
Cod proiect: ROMD00658
Finanțare: Uniunea Europeană
Program: Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027
Lider de parteneriat: Primăria municipiului Botoșani, România
Partener: Primăria municipiului Bălți, Republica Moldova
Buget eligibil pentru municipiul Bălți: 387 072,40 Euro
Contribuția autorității locale: 38 707,24 Euro
Perioada de implementare: 24 luni