Posibilitățile de valorificare a potențialului turistic al Republicii Moldova, dificultățile cu care se confruntă organizațiile din domeniu și perspectivele de dezvoltare a sectorului au fost discutate într-o ședință convocată de premierul Dorin Recean cu reprezentanții mai multor asociații de profil.
Șeful Executivului a subliniat că turismul reprezintă un domeniu strategic pentru dezvoltarea economică a țării, evidențiind importanța gestionării eficiente a sectorului, inclusiv în contextul integrării europene. „Trebuie să continuăm investițiile în acest sector și să promovăm Moldova ca o destinație competitivă. Avem cu ce ne mândri – tradiții, vinuri și bucate delicioase, servicii de calitate și oameni primitori”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Potrivit premierului, autoritățile vor pune accent pe dezvoltarea turismului specific, prin măsuri precum: reabilitarea infrastructurii și construcția drumurilor adiacente traseelor turistice, investiții în dezvoltarea locală, acordarea de granturi pentru organizațiile care investesc în monumente istorice sau în amenajarea monumentelor naturale, precum și stimularea turismului medical.
La întrevedere a participat și ministrul Culturii, Sergiu Prodan, care a menționat:
„Turismul este un domeniu strategic pentru dezvoltarea Republicii Moldova, iar Guvernul este ferm angajat să dezvolte politici eficiente pentru sporirea investițiilor în dezvoltarea și modernizarea domeniului. Strategia noastră are la bază trei direcții majore: valorificarea patrimoniului cultural și natural, dezvoltarea serviciilor și infrastructurii turistice și promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică autentică și competitivă.”

Printre măsurile concrete discutate se numără: elaborarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului, modernizarea programului LEADER, implementarea conceptului de Organizație de Management a Destinației, simplificarea activității agenților economici din industria turismului, dezvoltarea programelor educaționale, operaționalizarea Registrului digital al turismului, lansarea Fondului Național al Turismului și implementarea tichetelor de vacanță – un instrument important de stimulare a turismului intern.
„Prin gestionare eficientă și investiții corecte și coerente, putem transforma aceste atuuri într-un motor de creștere economică și într-un brand turistic de succes pentru țară”, a subliniat ministrul Sergiu Prodan.

Sursa: mc.gov.md