Provocările actuale privind implicarea cetățenilor în procesele decizionale legate de protecția mediului și integrarea principiilor de mediu în politicile participative au fost abordate astăzi de Iordanca-Rodica Iordanov, directoarea executivă EcoContact, în cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței de Implicare Civică.
Organizat de Centrul de Politici și Reforme cu sprijinul Uniunii Europene, evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, organizații ale societății civile, membri ai corpului diplomatic și parteneri internaționali. Conferința face parte din proiectul Inspiră Moldova, finanțat de UE, și are drept scop consolidarea democrației participative și a rolului activ al societății civile în procesele de guvernare.
În cadrul sesiunii „Cum să îmbunătățim cadrul legal în ceea ce ține de participarea publică”, directoarea EcoContact a subliniat că participarea publicului în luarea deciziilor de mediu este un drept fundamental și o necesitate strategică, nu o opțiune.
„Doar prin implicarea directă a celor afectați și a celor mai avizați – fie că vorbim de specialiști, comunități locale sau organizații non-guvernamentale – putem identifica soluții cu adevărat sustenabile, adaptate realităților locale și acceptate de comunitate pe termen lung”, a declarat directoarea EcoContact.
A fost menționat că participarea publicului în procesele de Evaluare a Impactului asupra Meidului, Evaluarea Strategică de Mediu, Evaluarea de Biodiversitate, în eliberarea autorizațiilor de mediu sunt instrumente puternice, oferind șansa comunităților și experților să identifice riscuri neprevăzute de inițiator, să propună alternative mai prietenoase cu mediul și să influențeze proiecte de dezvoltare de la stadiul incipient. Consultările pe marginea proiectelor de legi și documentelor de politici permit integrarea expertizei civice și a viziunii societății civile în documente fundamentale.
De asemenea, s-a menționat că deși cadrul legal pentru participarea publică în domeniul mediului este stabilit, provocarea majoră constă în aplicarea lui deficitară și adesea fragmentară. Totodată, a fost evidențiată importanța armonizării legislației naționale cu directivele și regulamentele Uniunii Europene, ca parte esențială a acestui efort. Alte aspecte au vizat necesitatea de a depăși caracterul formal al consultărilor publice și de a transforma procesul participativ într-unul incluziv, implicarea proactivă a grupurilor vulnerabile, dar și consultări bidirecționale, însoțite de asumarea responsabilității din partea instituțiilor.
Panelul a inclus și intervenții din partea Cancelariei de Stat, Open Government Partnership și Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, într-un dialog dedicat reformării cadrului participativ.
Sursa:ecocontact.md