Timp de patru zile, între 15 – 18 mai, C.I.E. „Moldexpo” se va identifica cu un spaţiu propice unificării celor mai diverse domenii de interese, dar toate canalizate spre un scop: promovarea industriei alimentare și a tehnologiilor pentru producerea, păstrarea și ambalarea produselor.
Peste 150 de producători și distribuitori de produse alimentare, echipamente și tehnologii pentru industria alimentară, cea de prelucrare, depozitare, ambalare din Republica Moldova, Italia, Polonia, România, Ucraina se vor antrena într-o competiţie sănătoasă de promovare a ofertelor, valorificând asemenea instrumente, precum demonstrări de tehnică, acţiuni spectaculoase promoţionale și de caritate, master-class-uri de preparare a bucatelor, degustări de produse etc. Expozițiile vor ocupa pavilioanele central, nr.2 și spațiile în aer liber. Evenimentul din acest an reprezintă un mare succes spre bucuria organizatorilor și participanților, continuând tradițiile din anul trecut de a contura un adevărat regat al gusturilor.
“Food & Drinks” – una dintre cele mai vechi și de referință expoziții pe agenda ”Moldexpo”, de la an la an își primenește aspectul și oferta. La ediția curentă, produsele alimentare finite se poziționează drept ingrediente pentru bucătăria de orice nivel: cea înaltă (restaurante), casnică, alimentația publică. Iar pentru a demonstra cum pot fi applicate, în centrul expoziției, la ”Arena Gustului”, cei mai buni bucătari și bloggeri culinari vor prepara bucate chiar în fața vizitatorilor. În zona de gătit vizitatorii vor fi martorii transformării unui produs obișnuit în artă culinară. În acest an, partenerul general al expoziției este ÎCS Metro Cash & Carry Moldova care va oferi produsele pentru preparat.
”Food Technology” își consolidează statutul de expoziție de zile mari, cu ofertă bogată de echipamente pentru cele mai diverse domenii alimentare – fabricarea produselor de panificație și cofetărie, utilaje multifuncționale pentru procesarea cărnii, producerea mezelurilor, mașini pentru tăierea fructelor și legumelor, linii de conserve, de refrigerare, utilaje pentru unitățile de comerț etc. Majoritatea acestora vor fi demonstrate chiar în standuri, iar rezultatele – produsele gătite – vor fi propuse vizitatorilor spre degustare.
”Packaging. Depot” încă de la începuturi s-a încadrat organic în acest important eveniment expozițional, contribuind tenace la retehnologizarea și modernizarea industriei de ambalaje și depozitare.
Expoziția scoate în evidență cele mai diverse tehnologii, echipamente și materiale pentru domeniile reflectate care se delimitează în câteva categorii mari:
- echipamente tehnologice și soluții pentru industria de ambalaje, linii de ambalare, conveiere, dozatoare etc.;
- materiale de ambalare pentru industria alimentară, inclusiv din celuloză, carton etc.; producție de etichetă, altele.
- utilaje, tehnică de depozitare, obiecte pentru păstrarea produselor;
- tehnologii de automatizare a proceselor de producție, mașini pentru prelucrarea cărnii, prelucrarea legumelor, fructelor, felierea pâinii, altele.
Altfel spus, expoziția ”Packaging. Depot” reiterează triumful formulei clasice de armonizare a formei şi a conţinutului, adică prezentarea unui produs calitativ într-un ambalaj pe potrivă, dar și în condiții excelente de păstrare.
”Horeca Expo” vine să întregească domeniul abordat dar și peisajul national expozițional. Organizată în premieră, la expoziție prevalează destinația B2B anume pentru oferta complexă care acoperă toate necesitățile, de la A la Z, ale domeniului HORECA. Restaurantele, cafenelele, barurile, unități ale alimentației publice vor putea găsi la expoziție echipamente, mobilier, tehnică, electrocasnice, veselă, textile, accesorii, sisteme de curățare, dezinfectare și multe altele.
”Cireșica de pe tortul” expoziției vor fi porcast-urile cu personalități din domeniul, realizate cu susținerea Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova, MĂR.
Expozițiile în general facilitează aflarea noutăților, școlarizarea în domeniu, întâlniri ale profesioniştilor, identificarea noilor contacte, ceea ce este foarte important pentru dezvoltarea afacerilor și a ramurii.
Evenimentul expozițional în întregime va fi un veritabil platou al creației, imaginației, noutăților. O competiţie adevărată de măiestrie profesională a celor care activează în domeniul alimentar, dar și celor conexe, pentru a aduce în faţa consumatorului produse mai gustoase, folositoare, bine păstate. Și această reușită se datorează eforturilor conjugate ale tuturor celor implicați: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, co-organizatorul tradițional al expozițiilor; MĂR, Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova – partenerul expoziției „Horeca”; Tehno Food S.R.L., brandul Evotek – partenerul general al expoziției „Food Technology”; ÎCS Metro Cash & Carry Moldova – partenerii expoziției „Food & Drinks”. Și organizatorul evenimentului – C.I.E. „Moldexpo”, care vine în susţinerea industriilor alimentare, a celei de prelucrare, de ambalaje, depozitare, a ospitalității culinare prin crearea unei platforme propice promovării acestora și comunicării de afaceri.
Prin prestația și nivelul calitativ înalt, oferta impresionantă, formele originale de prezentare, expoziţiile îşi confirmă statutul de eveniment important pentru ramurile abordate, asumându-şi sarcina de a elucida problemele, de a contribui la identificarea soluţiilor optime, la punctarea strategiilor, penetrarea noilor pieţe, conformarea la standardele internaţionale tehnologice şi de calitate.
Vă așteptăm la expozițiile FOOD & DRINKS, FOOD TECHNOLOGY, PACKAGING. DEPOT și HORECA EXPO, laC.I.E. MOLDEXPO, pavilioanele central, nr.2 și spațiile expoziționale exterioare!
Program: 15 – 17 mai 2025, în intervalul orelor 10:00 – 18:00 și 18 mai 2025, în intervalul orelor 10:00 – 16:00.
Intrarea – liberă!
Ceremonia de inaugurare a evenimentului: 15 mai, ora 11:00, pavilionul nr.2.
Organizator: Centrul Internațional de Expoziții MOLDEXPO S.A.
Co-organizator: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova
Suport subvențional: I.P. ODA
Partener general FOOD TECHNOLOGY: Tehno Food S.R.L. – brandul Evotek
Partener general FOOD & DRINKS: ÎCS Metro Cash & Carry Moldova
Partener general HORECA EXPO: MĂR, Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova
Partener media: Eco FM.