Orașul Nisporeni a fost dotat cu tehnică modernă și echipamente pentru gestionarea deșeurilor

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a vizitat astăzi orașul Nisporeni, unde a participat la evenimentul dedicat dotării orașului cu tehnică modernă și echipamente destinate gestionării deșeurilor. Ministerul Mediului a alocat 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea a aproximativ 1000 de tomberoane de diferite dimensiuni, precum și a unei autospeciale de compactare și transportare a deșeurilor. 

Începând cu luna aceasta, cetățenii din Nisporeni vor putea colecta deșeurile în mod separat, o inițiativă menită să contribuie la protecția mediului și la promovarea unui comportament responsabil în rândul cetățenilor.

Raionul Nisporeni, alături de raioanele Călărași și Ungheni, face parte din Regiunea de Management a Deșeurilor 5 (RMD 5), unde sunt înregistrate cele mai bune rezultate în cadrul proiectului național „Deșeuri solide în Republica Moldova”. 

Ministrul Mediului reiterează îndemnul către primari de a pregăti proiectele tehnice și documentația necesară pentru a aplica la finanțare din cadrul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului. Luna aceasta va fi lansat un nou apel în acest sens.

Sursa:mediu.gov.md