Eficiența energetică a clădirilor subiect al International Investor Connect Forum

Pe parcursul a două zile, la 3 și 4 octombrie,  La Chișinău se desfășoară International Investor Connect Forum privind soluțiile inovatoare pentru creșterea eficienței energetice în clădiri, un eveniment la nivel înalt, dedicat promovării eficienței energetice. Evenimentul este organizat de Centrului Național pentru Energie Durabilă.

Despre importanța Forumului și principalele obiective ale evenimentului, Ion Muntean, Directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă, a declarat pentru ECOFM următoarele:

Forumul și-a  propus să unească lideri din industria energiei regenerabile, factori de decizie, cercetători și practicieni din Moldova și UE, precum și reprezentanți ai sectorului privat pentru a explora și promova politicile, tehnologiile, oportunitățile de finanțare și cele mai bune practici care conduc la soluții de construcții durabile și eficiente din punct de vedere energetic. Colaborarea între toți cei care activează în  domeniul eficienței energetice și consumatori poate crește gradul de siguranță energetică a Republicii Moldova, dar și bunăstarea cetățenilor prin creșterea confortului în clădiri și scăderea facturilor pentru toate tipurile de energie.

Prezent la eveniment, Ministrul Energiei Victor Parlicov a declarat: 

Pe parcursul a două zile sunt abordate  subiecte precum: creșterea eficienței energetice în clădiri, mecanisme de finanțare a măsurilor de eficientizare energetică a sectorului rezidențial, oportunități de investiții și rolul instituțiilor internaționale de finanțare a domeniului de eficiență energetică. Experți din domeniu vor împărtăși experiența lor în implementarea programelor de eficiența energetică și cum pot fi replicate în Republica Moldova asemenea proiecte. Reprezentanții Centrului Național pentru Energie Durabilă au explicat care sunt programele finanțate de stat și care sunt mecanismele de finanțare aplicare pentru susținerea beneficiarilor vulnerabili și din sistemul rezidențial.

O mare atenție va fi atrasă asupra inovațiilor în domeniu și digitalizării sectorul. 

Întrebat despre cum contribuie asemenea evenimente la dezvoltarea pieții inovațiilor în domeniu, dr. în științe tehnice, profesorul Nicolae Covalenco a explicat:

Prezent la forum, Andrei Baicu, consilier la Ministerul Energiei din România a menționat că eficiența energetică și securitatea energetică sunt subiecte în continuă dezvoltare, atât  România cât și Republica Moldova pot împărtăși experiențele acumulate, referitor la subiecte de eficiență energetică și sistemele de interconectare energetică între cele două țări.

Pe parcursul a două zile, reprezentanții mediului guvernamental din Italia Franța, Germania, Estonia și Danemarca vor prezenta exemple de bune practici în proiectarea și modernizarea clădirilor, proiecte implementate în la ei în țară.