Modificările în structura corporală – cum ar fi un bot mai scurt sau mai puțin păr pe corp – sunt comune la multe animale domestice în comparație cu animalele sălbatice.Trăsături similare există și la populațiile de elefanți, ceea ce ridică întrebarea cine i-ar fi putut domestici. Răspunsul sugerat de cercetători pare surprinzător: este posibil ca elefanții să se fi domesticit singuri.
Domesticirea este procesul de selectare artificială a membrilor fiecărei generații de animale care îndeplinesc cele mai bune criterii pentru a trăi printre oameni. Principala condiție este ca animalul să se „comporte bine”. Nimeni nu vrea să se lupte cu un mamifer mare și păros pentru laptele său sau să își riște ochii luând ouăle de la o găină.
De-a lungul mileniilor, s-a dezvoltat un set de caracteristici inerente animalelor calme și blânde, care sunt mai potrivite pentru societatea umană. Antropologul Brian Hare, de la Universitatea Duke, a dus conceptul de „sindrom de domesticire” cu un pas mai departe, la oameni. Dacă oamenii puteau alege ce câini, oi, porci și vaci să aibă progenituri, de ce nu ar putea aplica aceste reguli pentru ei înșiși? Ipoteza auto-domesticării umane sugerează că, de-a lungul evoluției, oamenii au preferat din ce în ce mai mult parteneri mai puțin agresivi și mai prosociali.
Oamenii de știință cred că elefanții africani și asiatici sunt noi exemple de auto-domesticare. Este posibil ca aceste mamifere să fi trecut prin aceleași etape de selecție ca și oamenii și cimpanzeii bonobo pigmei. Autorii noului studiu au oferit o listă extinsă de asemănări între grupuri care oferă dovezi ale unui proces comun de domesticire. De exemplu, elefanții, oamenii și cimpanzeii au avut cu toții maxilare mai scurte și cranii mai puțin alungite, în timp ce numărul de dinți a scăzut.
Comportamentul elefanților moderni, ca și cel al oamenilor, tinde totuși spre o comunicare pașnică, cu exemple de agresiune „preventivă”. Bebelușii din toate speciile tind să participe la diverse jocuri care promovează socializarea. Există, de asemenea, exemple de „alopatterning” – în cazul în care puii sunt îngrijiți de alți adulți decât rudele directe.
Cercetătorii au analizat genele elefanților și au găsit un oarecare sprijin pentru teoria autoparentării. Astfel, oamenii de știință susțin că speciile domesticite nu prezintă, de obicei, întreaga gamă de trăsături asociate cu domesticirea. Acest lucru înseamnă că elefanții, de exemplu, au mai puține șanse să piardă structura deja dezvoltată a urechilor, având în vedere utilitatea acesteia pentru termoreglare, scrie Science Alert.