După zece ani de muncă productivă, Convenția Primarilor din Regiunea Parteneriatului Estic a reunit părțile interesate la nivel național, autoritățile regionale, locale, societatea civilă și comunitățile din aproape 500 de orașe și sate din cele șase țări ale Parteneriatului Estic (PE). Ministerul Mediului și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale sunt coordonatori naționali la Convenția Primarilor din Moldova.
Luând în considerație că mai mult de 42% din populația totală a PE trăiește în localitățile care și-au asumat angajamente în cadrul Convenției Primarilor, există o tendință pozitivă clară că autoritățile locale din regiune se alătură Inițiativei. Cooperarea din cadrul Convenției are drept scop tranziția către energie și climă, schimbul de experiență între semnatarii proiectului, împărtășirea celor mai bune practici, valorificarea expertizei tehnice și a oportunităților de finanțare, încurajarea reciprocă și identificarea soluțiilor eficiente pentru obstacolele comune.
Organizată în cadrul proiectului finanțat de UE Convenția Primarilor – Parteneriatul Estic, conferința de nivel înalt „Cea de-a 10-a Convenției Primarilor din Regiunea Parteneriatului Estic” a avut loc pe 29-30 noiembrie 2022, în Tbilisi, Georgia. Conferința găzduiește peste 150 de participanți, inclusiv autorități locale și naționale, reprezentanți ai societății civile și alte părți implicate din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Ucraina, împreună cu instituțiile UE, statele membre ale UE și reprezentanții organizațiilor internaționale.
„Mă bucur foarte mult să văd că inițiativa Convenția Primarilor din Regiunea Parteneriatului Estic este pregătită să se implice în limitarea încălzirii globale la nivelul 1.5°C. Ambiția de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 35% până în anul 2030 demonstrează că municipiile voastre într-adevăr au progresat în abordarea acestei provocări. Datorită celor peste 460 de semnatari, regiunea Parteneriatului Estic este un lider și un bun exemplu pentru autoritățile locale din întreaga lume,” a spus directorul pentru vecinătatea estică și fortificarea instituțională a Directoratului General pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR) din cadrul Comisiei Europene, Lawrence Meredith.
Pe durata evenimentului raportorii prezintă progresele realizate de Convenție și semnatarii ei, și reafirmă voința politică puternică a UE de a susține autoritățile PE în elaborarea și implementarea politicilor durabile. Conferința oferă oportunități de a discuta principalele obstacole și bariere întâmpinate de municipalitățile semnatare, oferind soluții eficace pentru succes. De asemenea, este abordat viitorul Inițiativei și susținerii UE pentru municipalități din perspectiva Pactului Verde European și a altor programe europene. Evenimentul a creat un spațiu pentru dialogul reprezentațiilor locali, naționali și ai UE privind implementarea Planurilor Locale de Acțiuni privind Energia Durabilă și Clima, exemplele de proiecte demonstrative și obiective pentru politici de adaptare la schimbările climatice.
Odată cu cea de-a 10-a aniversare a proiectului în țările Parteneriatului Estic, evenimentul a marcat și lansarea celei de-a treia etape a Convenției Primarilor, care a început în anul curent. Pe lângă aceasta, din 2014 până în 2021, în total 22 de proiecte demonstrative ale Convenției Primarilor au fost implementate în cadrul Inițiativei, cu un buget de circa 38.5 M€.
În ultimii 10 ani, țările Parteneriatului Estic au format o comunitate puternică de sprijin a Convenției, unde ministerele și administrațiile locale colaborează pentru respectarea angajamentelor de reducere a CO₂ și de implementare a măsurilor de adaptare la schimbarea climei.
Sursa:mediu.gov.md