În cadrul ședinței plenare a Parlamentului Republicii Moldova, din 20 octombrie, cu 72 de voturi a fost votat în lectura a doua, proiectul de lege cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică. Documentul va contribui la reducerea expunerilor, diminuarea riscului de contaminare radioactivă a mediului, dar și la sporirea transparenței în procesul decizional conex reglementării securității radiologice.
Prevederile legii se vor aplica tuturor situațiilor de expunere – planificată, existentă sau de urgență, care implică un risc de radiații ionizante și care nu pot fi neglijate din punct de vedere al protecției pe termen lung a sănătății umane, prin prisma securității radiologice asupra mediului. Acesta stabilește normele admise de radiații la care pot fi expuși medicii, angajați din industrie, femeile însărcinate, lăuzele, studenții și limitele admise pentru expunerea publică.
Adoptarea acestui proiect de lege este necesară, întrucât, până în prezent, în Republica Moldova nu este niciun act normativ în vigoare, care ar prevedea cerințe generale și specifice privind asigurarea securității și protecției radiologice în condițiile impactului surselor de radiații ionizate utilizate în industrie, cercetări, securitatea statului, știință, incidente ori accidente radiologice, sau cele de proveniență naturală. Implementarea în practică a legii nu prevede impunerea unor noi proceduri sau tipuri de autorizaţii și acte permisive.
Documentul a fost elaborat de Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice de pe lângă Ministerul Mediului și corespunde cu angajamentele asumate de Republica Moldova în Planul de acțiuni de realizare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Sursa foto:mediu.gov.md