Republica Moldova va beneficia de sprijin pentru a reduce riscurile de deficit sau de criză energetică

Republica Moldova și Institutul de Mediu de la Stockholm (SEI) au stabilit un parteneriat privind cooperarea în planificarea energetică, modelarea avansată a sistemelor și analiza securității aprovizionării cu energie. Un  Memorandum în acest sens a fost semnat la Chișinău. Acordul prevede sprijin pentru dezvoltarea unui sistem energetic sigur și durabil, cu scopul de a reduce riscurile de deficit sau de criză energetică, informează MOLDPRES.

Documentul a fost semnat de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și Måns Nilsson, director executiv al SEI, în cadrul proiectului Green Agenda al SEI, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida).

În cadrul cooperării, va fi realizată o nouă evaluare a adecvării resurselor de energie electrică, care va reflecta evoluțiile recente din sectorul energetic al Republicii Moldova. Studiul va analiza capacitatea țării de a acoperi cererea de electricitate până în anul 2035, inclusiv în condiții extreme, precum vârfurile de consum din sezonul rece, întreruperile în aprovizionare sau perioadele cu producție redusă. Pe baza rezultatelor, vor fi formulate recomandări privind investițiile necesare și mecanismele de capacitate.

„Republica Moldova își acoperă doar parțial consumul de energie prin generare proprie, în special în orele de vârf. Astfel, studiul ne va oferi recomandări practice de investiții în sistemul energetic pentru dezvoltarea fiabilă a acestuia și integrarea mai multor surse de energie regenerabilă în rețea. În contextul actualei situații de urgență în sectorul energetic, actualitatea studiului este și mai mare”, a afirmat ministrul Dorin Junghietu.

Måns Nilsson, director executiv al SEI, a declarat că acest parteneriat reprezintă un pas important în tranziția verde și transformarea pe termen lung a sectorului energetic din Republica Moldova.

„În contextul actual, caracterizat de schimbări geopolitice rapide, este necesară dezvoltarea capacităților de planificare strategică bazată pe date, pentru a asigura reziliența, durabilitatea și securitatea energetică. SEI sprijină Republica Moldova în dezvoltarea cadrului instituțional și analitic pentru politicile energetice și în eforturile autorităților de a asigura un sistem energetic sigur, mai puțin poluant și orientat spre viitor”, a menționat oficialul.

Pe lângă activitățile prevăzute în prezent, Memorandumul de Înțelegere stabilește și cadrul pentru cooperare pe termen lung în domeniul planificării energetice, modelării sistemelor și dezvoltării capacităților.

Sursa:moldpres.md

EcoFM
Live Radio