Teritoriul Republicii Moldova va fi scanat din aer în următoarele săptămâni. Se actualizează baza cartografică națională

Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) a anunțat lansarea campaniei naționale de aerofotografiere a întregului teritoriu al Republicii Moldova, planificată să se desfășoare în perioada 20 martie – 30 aprilie 2026. Proiectul vizează actualizarea bazei cartografice naționale prin colectarea de date spațiale de înaltă precizie, transmite MOLDPRES.

Scopul principal al acestor operațiuni este elaborarea noilor ortoimagini, care vor servi drept suport cartografic actualizat pentru instituțiile statului și sectorul privat. Datele obținute vor fi utilizate în domenii strategice precum cadastrul bunurilor imobile, urbanismul, amenajarea teritoriului, agricultura de precizie, protecția mediului și dezvoltarea infrastructurii naționale, potrivit AGCC.

„Procesul de captare a imaginilor se realizează prin zboruri la înălțime executate de aeronave dotate cu echipamente tehnice speciale. În acest context, pe parcursul lunilor martie și aprilie, în diferite zone ale țării pot fi observate marcaje la sol, acestea fiind instalate temporar pentru a servi drept puncte de ghidaj și control pentru senzorii aerieni”, indică sursa citată.

Având în vedere specificul geografic, delegaţia Republicii Moldova a notificat oficial Comisia Unificată de Control cu privire la efectuarea acestor zboruri, inclusiv în zona de securitate. Instituția a subliniat că operațiunile sunt planificate și conforme cu legislația în vigoare, fiind înaintat un apel către toate părțile vizate pentru a nu admite acțiuni care ar putea periclita siguranța zborurilor sau calitatea datelor colectate.

Actualizarea periodică a acestor date este considerată esențială pentru monitorizarea schimbărilor teritoriale și sprijinirea deciziilor administrative bazate pe informații geografice exacte.

Sursa:moldpres.md

EcoFM
Live Radio