Ministrul Dorin Junghietu: „Situația de alertă în sectorul energetic impune consum responsabil de produse petroliere”

Situația de alertă în sectorul energetic impune consum responsabil de produse petroliere, a atenționat astăzi ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a subliniat că folosirea rațională a combustibilului și respectarea regulilor rămân esențiale, transmite MOLDPRES.

Oficialul a încurajat proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere, în contextul situației de alertă în sectorul energetic, provocată de războiul din Orientul Mijlociu

Astfel, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite procurările fără strictă necesitate și să achiziționeze combustibil doar în măsura în care au nevoie reală.

„Operatorii economici nu au dreptul să limiteze volumul de combustibil vândut unui consumator individual, această interdicție fiind prevăzută expres de cadrul normativ în vigoare. Totuși, îndemnăm consumatorii să evite procurările fără strictă necesitate”, a comunicat Ministerul Energiei.

Totodată, instituția a accentuat că reglementările de securitate industrială și anti-incendiară interzic vânzarea și păstrarea produselor petroliere în alte recipiente decât cele speciale din metal sau plastic, destinate depozitării produselor petroliere și marcate corespunzător (imprimate pe pereții acestora). Încălcarea acestor reguli poate provoca incendii și explozii.

Guvernul a instituit pe 4 martie stare de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu situația externă. Potrivit autorităților, măsura are un caracter preventiv și urmărește protejarea consumului intern și menținerea stabilității sistemului energetic.

Ministerul Energiei a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că importurile de benzină și motorină continuă în regim normal, iar instituția monitorizează atent situația pe piața produselor petroliere și, împreună cu autoritățile competente, sunt gata să intervină pentru a asigura consumatorii cu combustibilii necesari.

Potrivit celor mai recente date prezentate de autorități, stocurile de carburanți constituie 22 de zile de consum pentru benzină, 11 zile pentru motorină și 12 zile pentru GPL.

EcoFM
Live Radio