Prim-ministrul Alexandru Munteanu a convocat o ședință de Guvern pentru examinarea și aprobarea propunerii de instituire a stării de alertă de mediu pe bazinul râului Nistru pentru o perioadă de 15 zile. Decizia este necesară pentru a asigura aplicarea unor măsuri și intervenții suplimentare pentru perioada imediat următoare.
În cadrul ședinței de astăzi a celulei de coordonare convocată de Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC), autoritățile responsabile au analizat evoluția situației și impactul poluării apei din râul Nistru,
Având în vedere unda continuă de poluare cu produse petroliere, apărute în urma atacului Rusiei asupra Centralei hidroelectrice de la Novodnistrovsk, și necesitatea de a acționa suplimentar pentru a limita contaminarea râului, a fost propusă instituirea stării de alertă.
Monitorizarea permanentă a calității apei, prin prelevarea și analiza probelor în mai multe puncte de pe cursul râului, indică variații ale concentrațiilor detectate, precum și indicatori măriți în zona de Nord a râului Nistru. Din acest motiv, sunt necesare măsuri suplimentare și urgente de limitare și eliminare a substanței petroliere, dar și excluderea riscului de contaminare a sistemelor de aprovizionare cu apă din râul Nistru.
În paralel, ca măsură de precauție, autoritățile au decis aplicarea unor restricții privind utilizarea apei din Nistru pentru localitățile aflate pe segmentul râului dintre Rezina și Dubăsari. Menționăm că ieri, 14 martie, a fost sistată activitatea stației de captare a apei la Cosăuți, precum și în localitatea Naslavcea, raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sîngerei. Autoritățile publice locale din localitățile riverane vizate vor asigura, în următoarele 48 de ore, utilizarea surselor alternative de apă, fără captarea apei din râul Nistru. De asemenea, acestea vor informa locuitorii că este interzisă utilizarea apei din Nistru pentru consum casnic și pentru adăparea animalelor.
Aceste măsuri au caracter strict preventiv și vor fi revizuite în funcție de rezultatele analizelor care sunt efectuate zilnic.
Totodată, pentru limitarea răspândirii poluării și protejarea infrastructurii de alimentare cu apă, autoritățile au decis:
– instalarea unor baraje și sisteme suplimentare de captare și absorbție a produselor petroliere în anumite puncte strategice ale râului, în special în zona de Nord și în aval până la stația de captare a apei pentru municipiul Chișinău;
– instalarea unor bariere suplimentare în zona Dubăsari, pentru a reduce riscul propagării poluării.
În același timp, operatorii serviciilor de alimentare cu apă din localitățile riverane sunt solicitați să verifice rezervele existente și să pregătească eventuale surse alternative de aprovizionare, în cazul în care situația o va impune.
Autoritățile continuă monitorizarea permanentă a situației, în cooperare cu instituțiile naționale și partenerii internaționali. Cetățenii vor fi informați în continuare, în mod transparent, despre evoluția situației și despre măsurile adoptate pentru protejarea sănătății publice și a mediului.
După ședința de Guvern de la ora 15:00, Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, va organiza o conferință de presă pentru a oferi mai multe detalii.
Sursa:cnmc.gov.md