Guvernul instituie astăzi, 4 martie, stare de alertă în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu situația externă. Măsura este una de prevenție, menită să protejeze consumul intern și să mențină stabilitatea sistemului energetic. Alimentarea cu produse petroliere și energie electrică nu este și nu va fi întreruptă, iar stocurile pentru următoarele 30 de zile sunt garantate pentru consum.
Decizia a fost luată după analiza factorilor externi de către Centrul Național de Management al Crizelor, Ministerul Energiei și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. În prezent, se atestă volatilitate crescută pe piețele petroliere în contextul situației din Orientul Mijlociu, afectarea infrastructurii energetice din Ucraina, ca urmare a atacurilor repetate ale Federației Ruse, precum și închiderea sau lucrările de mentenanță la rafinăriile din regiune.
„Scopul declarării stării de alertă este să menținem stocurile suficiente de produse petroliere pentru consumul intern; să asigurăm continuitatea alimentării cu energie electrică, în special în orele de consum maxim; să protejăm consumatorii casnici și infrastructura critică”, a declarat Serghei Diaconu, directorul general al Centrului Național de Management al Crizelor.
Proiectul hotărârii de Guvern introduce condiționalități temporare privind exportul de produse petroliere, doar în situația în care stocurile coboară sub pragurile de siguranță. De asemenea, sunt prevăzute măsuri de prioritizare a consumului intern de energie electrică în orele de vârf, pentru protejarea stabilității sistemului. Totodată, este introdus un regim temporar de coordonare consolidată pentru 60 de zile, iar rezervele de stat vor fi completate.
Menționăm că, spre deosebire de starea de urgență care presupune un regim strict, starea de alertă este o măsură preventivă, care permite autorităților să acționeze mai rapid și să coordoneze mai eficient instituțiile responsabile, astfel încât resursele energetice disponibile să acopere în mod prioritar consumul intern al Republicii Moldova.
„Îndemn cetățenii să aibă încredere în instituții: nu există motive pentru achiziții în exces de carburanți, nu are rost să faceți coadă la benzinării. Stocurile existente la moment și cele pe care le asigurăm prin măsurile noastre acoperă necesarul de consum, iar instituirea stării de alertă are tocmai acest scop – de a ne asigura că produsele petroliere, resursele energetice rămân suficiente pe piața internă”, a punctat Serghei Diaconu.
Sursa:gov.md