Guvernul a aprobat lansarea proiectului care va forma 12 comunități de energie regenerabilă pentru IMM-uri

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul privind semnarea acordului de grant dintre Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și Agenția Executivă Europeană pentru Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri. Această decizie permite lansarea oficială a proiectului „REC4SMEs – Sprijinirea IMM-urilor prin Comunități de Energie Regenerabilă”, o inițiativă strategică menită să accelereze tranziția energetică a întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova.

Proiectul va fi implementat în parteneriat cu instituții și organizații din Republica Moldova, Slovenia, Italia și România și are ca obiectiv principal dezvoltarea unor parteneriate durabile între producătorii de energie regenerabilă și companiile consumatoare de energie. Aceste colaborări vor sta la baza formării a 12 comunități de energie regenerabilă, în care IMM-urile vor putea produce, partaja și utiliza energie curată.

Prin această inițiativă, ODA dorește să ofere IMM-urilor instrumentele necesare pentru a se adapta la schimbările din piață, a reduce costurile energetice și a-și crește competitivitatea, în special în sectoarele agroalimentar și comercial. În cadrul proiectului, întreprinderile vor beneficia de suport tehnic, juridic și financiar, fiecare comunitate putând accesa vouchere de până la 20.000 de euro pentru dezvoltarea soluțiilor energetice.

Unul dintre obiectivele majore ale proiectului este reducerea cu cel puțin 20% a costurilor la energie pentru întreprinderile participante. Totodată, inițiativa va facilita integrarea IMM-urilor pe piața europeană, sprijinind adoptarea tehnologiilor sustenabile și alinierea la standardele UE.

Bugetul total al proiectului este de 938.000 de euro, dintre care ODA va administra 246.000 de euro. Odată cu aprobarea proiectului, directorul ODA a fost împuternicit să semneze Acordul de grant în numele Republicii Moldova.

Implementarea proiectului „REC4SMEs” constituie un pas important spre modernizarea politicilor industriale ale Republicii Moldova și reprezintă un angajament ferm pentru promovarea energiei regenerabile și consolidarea capacităților IMM-urilor în contextul tranziției verzi.

Sursa:mded.gov.md