Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare determinat să consolideze capacitățile de administrare a sectorului agroindustrial pentru integrarea europeană

Consolidarea capacităților de administrare a sectorului agroalimentar din Republica Moldova, în vederea pregătirii pentru integrarea europeană, trebuie să fie una dintre prioritățile imediate ale Guvernului, afirmă experții europeni, în baza experienței statelor membre ale Uniunii Europene care au parcurs anterior acest proces.

În acest context, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și ai Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) au fost informați, în cadrul unui atelier de lucru despre guvernanța pentru sectorul agroalimentar în comunitatea europeană. Atelierul a fost organizat de Proiectul „Dialogul Moldo-German privind Politicile în Agricultură” (APD Moldova), implementat în cadrul Programului de Cooperare Bilaterală finanțat de Ministerul Federal German pentru Agricultură, Alimentație și Identitate Regională.

Potrivit unei analize efectuate de echipa proiectului moldo-german, în procesul de integrare europeană, Republica Moldova trebuie să transpună legislația UE în legislația națională, să alinieze politica agricolă la obiectivele și valorile Politicii Agricole Comune (PAC) și să adopte un set complex de standarde privind siguranța alimentară, sănătatea animală și vegetală, precum și protecția mediului, pentru a putea participa pe deplin la piața unică.

Hans Kordik, șeful proiectului APD Moldova, a explicat reprezentanților instituțiilor publice că pregătirea pentru aderarea la UE începe, de regulă, cu consolidarea capacităților instituționale și administrative, astfel încât politicile să poată fi implementate eficient, iar standardele europene de siguranță alimentară să fie aplicate corespunzător, permițând Moldovei să concureze și să participe activ la piața unică a UE.

În următorii doi ani, prioritățile Guvernului ar trebui să se concentreze pe investiții în resursele umane ale MAIA și AIPA, crearea Autorității de Management în cadrul MAIA pentru programarea viitoarelor planuri strategice PAC, consolidarea capacităților statistice, facilitarea transferului de cunoștințe către fermieri prin instituirea Camerelor Agricole, precum și implementarea Rețelei de Date privind Durabilitatea Fermelor (FSDN), necesară pentru evaluarea impactului politicilor asupra veniturilor fermierilor.

Secretarul general al MAIA, Sergiu Gherciu, prezent la atelier, a menționat că, în condițiile în care mai bine de jumătate din legislația comunitară vizează domeniile coordonate de MAIA, iar o treime din bugetul european este alocat agriculturii și dezvoltării rurale, devine evident că Republica Moldova are nevoie de angajați bine pregătiți și de sisteme eficiente și transparente de gestionare a proceselor de elaborare a politicilor, precum și de acordare și monitorizare a fondurilor europene.

Agricultura, siguranța alimentară și pescuitul sunt sectoarele cu cea mai mare expunere în cadrul procesului de aderare la UE. Pe de o parte, Uniunea Europeană alocă aproximativ 30% din bugetul său pentru sprijinirea agriculturii și dezvoltării rurale. Pe de altă parte, gestionarea și implementarea capitolului 11 (Agricultură și dezvoltare rurală), capitolului 12 (Siguranță alimentară, sănătate animală și vegetală) și capitolului 13 (Pescuit) reprezintă o parte considerabilă din legislația UE.

Sursa:madrm.gov.md