Noi soluții pentru certificatele de performanță energetică a clădirilor

Reprezentanții mai multor companii din sectorul IT și specialiști în domeniu au fost informați despre potențialul de dezvoltare a unui sistem digital pentru elaborarea și emiterea certificatelor de performanță energetică a clădirilor. Atelierul de informare a fost desfășurat astăzi, 22 octombrie curent, la Ministerul Energiei.

În cadrul deschiderii evenimentului, Secretara de Stat a Ministerul Energiei al Republicii Moldova, Carolina Novac, a menționat că eficiența energetică este o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, iar acest sistem nu este altceva decât un pas spre digitalizarea, automatizarea proceselor în sectorul energetic, precum și alinierea la standardele europene, sistemul fiind și o condiționalitate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

În context, directorul UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică , Ruslan Surugiu, a menționat că licitația cu privire la selectarea companiei pentru dezvoltarea sistemului digital pentru elaborarea și emiterea certificatelor de performanță energetică a clădirilor urmează a fi lansată în curând, pachetul investițional respectiv fiind parte componentă a Proiectului Tranziția Durabilă prin Eficiență Energetică în Moldova (STEEM), finanțat de Banca Mondială.

Directorul Centrul Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean, a subliniat că necesitatea dezvoltării unui astfel de sistem a apărut în contextul implementării Legii 282/2023 privind performanța energetică a clădirilor și Hotărârii Guvernului nr. 144/2025 cu privire la instituirea și aprobarea Conceptului Sistemului informațional integrat „SINEE”, care prevede că toate activitățile de elaborare și eliberare a certificatelor de performanță energetică, elaborare a rapoartelor de inspecție a sistemelor de încălzire/ ventilare și condiționare sunt efectuate prin intermediul Subsistemului informațional „Eficiența energetică a clădirilor ” (SIEEC).

Totodată, reprezentanții CNED au explicat, în cadrul evenimentului că SIEEC reprezintă doar una dintre componentele-cheie ale platformei SINEE. În paralel, vor fi dezvoltate și alte module informatice care să susțină eficiența instituțională și accesul public la date:

Portalul public CNED – destinat accesului deschis la informații relevante, documente și servicii electronice;

Registrul electronic al specialiștilor în domeniul eficienței energetice (SIRSEE) – pentru înregistrarea, actualizarea și gestionarea informațiilor despre specialiști autorizați;

Platforma de analiză a datelor și generare de rapoarte – pentru producerea automată de rapoarte statistice și administrative;

Subsistemul de administrare și funcționalități de sistem – pentru integrarea și securizarea tuturor aplicațiilor informatice sub un singur cadru administrativ.

Proiectului Tranziția Durabilă prin Eficiență Energetică în Moldova (STEEM) este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE, cu suportul BIRD și Fondul Fiduciar Multidonator (MDTF) „Moldova – Dezvoltare, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare (M-GROW), gestionat de Grupul Banca Mondială. Beneficiarul componentei respective a Proiectului este CNED.

Sursa:energie.gov.md