Campusul Mircești al UTM, transformat într-un centru modern pentru agricultură și medicină veterinară

Reforma universitară prin care fosta Universitate Agrară de Stat a fuzionat cu Universitatea Tehnică a Moldovei în 2022 produce astăzi rezultate concrete. În campusul Micești al UTM au fost date în exploatare mai multe laboratoare și spații educaționale modernizate. La eveniment au participat președinta Maia Sandu și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Investițiile, în valoare totală de peste 29 de milioane de lei, au transformat fundamental infrastructura celor două facultăți – Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, și Medicină Veterinară. Circa 724 de mii de euro au fost alocați din cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială, alte peste 13 milioane de lei sunt investiții ale UTM, iar mai bine de 2 milioane de lei sunt resurse din bugetul de stat, redistribuite de Ministerul Educației și Cercetării prin finanțarea complementară.

Spațiile renovate și dotate cu echipamente performante vor fi utilizate de aproximativ 1000 de studenți care își fac studiile în acest campus.

Președinta Maia Sandu a felicitat conducerea universității, dar și echipa acestor facultăți pentru că au reușit în doar câțiva ani să inițieze procese foarte importante. „Facem investiții, susținem dezvoltarea sectorului zootehnic pentru că avem nevoie de specialiști foarte buni, vrem să avem cât mai multe companii eficiente, vrem să ne ajustăm la schimbările climatice și iată de aici trebuie să vină specialiști foarte buni, aici trebuie știința să ofere sfaturi tuturor celor care fac agricultură. Ne punem speranțele și salut aceste eforturi ale managementului și ale echipei și îi încurajez să continue în același ritm”, a spus Maia Sandu.

„Învățământul agricol are viitor. Noi am fost alături de universitate în toți acești ani, iar peste 45 de milioane de lei au fost deja investite aici pentru modernizare. Noile laboratoare care acum sunt lansate vor fi utilizate de către studenți în premieră. Există un proces clar de modernizare, care se va accelera în următorii ani. Aveți certitudinea că învățământul agricol are viitor, iar Guvernul își manifestă întreaga deschidere și susținere pentru a forma aici, acasă, agronomi și medici veterinari de calitate, și să fim și competitivi pe plan internațional”, a afirmat ministrul Dan Perciun.

Rectorul Viorel Bostan susține că transformarea acestui campus a fost posibil doar grație sprijinului primit din partea partenerilor de dezvoltare și a Ministerului Educației și Cercetării. „Învățământul superior din Republica Moldova are o importanță majoră, iar această schimbare nu ar fi fost posibilă fără cadre didactice, cercetători, conferențiari și studenți cărora le-am oferit oportunități de a implementa noile tehnologii, de a actualiza conținuturile cursurilor și materialele didactice. Pe viitor cu ajutorul diverselor proiecte vom atrage finanțări în dotarea laboratoarelor”, a specificat Viorel Bostan.  

La Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului a fost creat un cluster format din nouă laboratoare de biotehnologie vegetală. Acestea sunt dotate cu utilaje moderne pentru micropropagarea plantelor și cercetări interdisciplinare. Profesorii spun că pentru prima dată studenții vor putea lucra cu tehnologii avansate, indispensabile agriculturii verzi și sustenabile.

La Facultatea de Medicină Veterinară au fost create șapte laboratoare moderne, inclusiv unul de radiologie, care permite instruirea practică a studenților în condiții similare celor din centrele europene.

În paralel, sunt derulate proiecte de modernizare a fermei didactice și de construcție a unei sere modulare, investiții care au transformat facultatea într-un veritabil laborator viu pentru educație și cercetare.

Un proiect major finanțat prin grantul „Livada Moldovei” (9,75 milioane lei) susține modernizarea educației clinice și paraclinice prin dotarea laboratoarelor de Necropsie, Chirurgie, Tomografie Computerizată și Boli Infecțioase. În plus, facultatea dispune de o clinică veterinară mobilă, echipată pentru a asigura instruirea studenților în teren și servicii veterinare pentru comunitățile rurale. Clinica veterinară mobilă din cadrul facultății va servi drept model pentru crearea a asemenea structuri în localitățile republicii, cu precădere în centrele raionale, care vor asigura furnizarea de servicii medicale veterinare de înaltă calitate.  

De asemenea, a fost dotat și deschis Laboratorul Radiologic la Medicină Veterinară de la Centrul Medical Veterinar Universitar, și lansat Centrul de inovație și excelență în agricultură Agrotek Park, în valoare totală de 5,26 mil lei. Totodată, au fost transmise în gestiunea UTM a circa 570 ha de pământ arabil pentru stațiunea didactică, aspect care va contribui la formarea abilităților practice a studenților și la desfășurarea activităților de cercetare aplicată în Agronomie și Horticultură.

Reorganizarea din 2022 a integrat fosta Universitate Agrară în componența UTM. De atunci, administrația universității a lansat un amplu proces de modernizare, bazat pe digitalizare, infrastructură avansată și dotări adaptate provocărilor actuale.

În urma reformei, cei aproximativ 1000 de studenți care studiază domeniile agricole și veterinare dispun de săli de studiu moderne, acces la practică reală și oportunități de învățare în medii comparabile cu cele europene.

Sursa:mec.gov.md