Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a discutat cu deputați suedezi planurile de tranziție energetică

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a avut o întrevedere cu membrii delegației parlamentare din Regatul Suediei, care și-au încheiat astăzi vizita oficială în Republica Moldova, desfășurată în perioada 26–28 mai 2025.

Întrevederea a avut drept obiectiv consolidarea cooperării bilaterale, în special în domeniul energiei și protecției mediului. Pe agenda discuțiilor s-au regăsit subiecte legate de eficiența energetică, tranziția verde, utilizarea surselor regenerabile, precum și gestionarea durabilă a resurselor de apă și a deșeurilor.

Ministrul Dorin Junghietu a subliniat importanța sprijinului acordat de Suedia Republicii Moldova în procesul de transformare a sectorului energetic. De la crearea Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice în anul 2022, Suedia a contribuit, prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, PNUD Moldova, cu 29,53 milioane de dolari – un sprijin esențial pentru gospodăriile vulnerabile energetic din întreaga țară.

„Suedia sprijină în mod constant Republica Moldova și ne este un partener de încredere în promovarea unui viitor mai verde, mai sigur și mai echitabil. Cooperarea cu Guvernul Suediei și cu PNUD Moldova, dezvoltată de-a lungul a peste 20 de ani, se bazează pe încredere, valori comune și un angajament ferm pentru dezvoltare durabilă,” a declarat ministrul energiei, Dorin Junghietu.

La rândul lor, deputații suedezi și-au reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și au apreciat progresele realizate în domeniul eficienței energetice și al tranziției ecologice.

Deplasarea a fost facilitată de PNUD, contribuind la o mai bună cooperare și la o perspectivă „din prima sursă” a priorităților de dezvoltare a Moldovei.

Sursa:energie.gov.md