Prognoze meteo mai precise pentru Republica Moldova, datorită cooperării internaționale

Locuitorii Republicii Moldova vor beneficia de prognoze meteorologice mai precise și de sisteme îmbunătățite de avertizare timpurie pentru fenomene extreme, datorită utilizării datelor meteorologice prin satelit.
Aceste subiecte au fost abordate în cadrul evenimentului EUMETSAT, organizat la Chișinău cu sprijinul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, unde Secretara de Stat, Aliona Rusnac, a avut o întrevedere cu Dr. Kornelia Radics, director regional pentru Europa al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), și cu experți internaționali din domeniul hidrometeorologiei. Discuțiile s-au axat pe perspectiva de cooperare între Republica Moldova și OMM, inclusiv integrarea datelor satelitare în cadrul programelor EUMETSAT și al inițiativelor Uniunii Europene.

În acest context, Aliona Rusnac a subliniat importanța colaborării internaționale. 

 „Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru, iar datele satelitare joacă un rol esențial în înțelegerea acestor fenomene și în elaborarea politicilor sustenabile. Prin colaborarea cu EUMETSAT, Moldova își îmbunătățește capacitatea de a răspunde la riscurile climatice, protejând astfel mediul și resursele naturale”, a declarat Secretara de Stat. 

Prin consolidarea parteneriatelor internaționale, Republica Moldova face pași importanți în modernizarea sistemului meteorologic național, asigurând astfel accesul la informații esențiale pentru siguranța cetățenilor și protecția mediului.

Sursa:mediu.gov.md