Moldova și Franța întăresc cooperarea pentru eficiența energetică în clădirile publice

Ministerul Energiei al Republicii Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) au aprofundat colaborarea, semnând un Acord de finanțare de 30 de milioane de euro pentru proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)”, dedicat îmbunătățirii eficienței energetice în clădirile publice.

Ceremonia de semnare a avut loc, aseară, la Paris, Palatul Élysée, în timpul vizitei oficiale a Președintei Maia Sandu în Franța. Evenimentul a fost marcat de prezența Președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Acordul a fost semnat de către ministrul Energiei, Dorin Junghietu și Directorul General al Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), Rémy Rioux.

Astfel, proiectul INSPIREE își propune să reducă dependența energetică a Moldovei, să îmbunătățească eficiența energetică în clădirile publice cheie și să sprijine obiectivele de sustenabilitate pe termen lung ale țării. Proiectul se va concentra pe renovarea clădirilor publice, instituții de învățământ superior și spitale raionale, ceea ce va duce la economii considerabile de energie și îmbunătățirea serviciilor publice pentru sporirea confortului a 200.000 de cetățeni moldoveni.

Proiectul este cofinanțat de către Guvernul Republicii Federale Germania prin intermediul Băncii de Dezvoltare a Germaniei „Institutul de Credit pentru Reconstrucție” (KfW) și de Guvernul Republicii Moldova. Implementarea proiectului va fi asigurată de Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE), sub supravegherea Ministerului Energiei. Dincolo de impactul său tehnic, INSPIREE subliniază coordonarea puternică a donatorilor în cadrul inițiativei „Finanțatori Europeni Comunitari pentru Cooperare Internațională” (JEFIC) și întărește angajamentul Moldovei față de integrarea în Uniunea Europeană.

„Colaborăm pentru securitatea energetică a Moldovei – diversificăm sursele, îmbunătățim eficiența și investim în energie regenerabilă. Moldova nu mai este dependentă de gazul rusesc. Iar astăzi facem încă un pas înainte. Împreună cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare, semnăm un acord de 30 de milioane de euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice în Moldova. Această investiție va reduce risipa de energie, va scădea costurile și va întări independența noastră energetică”, a declarat Președinta Maia Sandu.

„INSPIREE este un pas crucial în drumul Moldovei către independența energetică și integrarea europeană. Prin modernizarea clădirilor noastre publice, nu doar că îmbunătățim eficiența, dar și întărim reziliența noastră în fața șocurilor energetice externe, asigurând un viitor mai sigur și sustenabil pentru toți moldovenii”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu ocazia semnării Acordului.

„Grupul AFD este dedicat sprijinirii tranziției energetice a Republicii Moldova. Investind în eficiența energetică, Moldova investește în viitorul său. Proiectul INSPIREE va contribui la reducerea dependenței energetice, la modernizarea serviciilor publice esențiale și la accelerarea alinierii țării la standardele europene în domeniul energiei și mediului”, a subliniat Directorul General al Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), Rémy Rioux.

Grupul AFD contribuie la implementarea politicilor Franței în domeniul dezvoltării durabile și al solidarității internaționale. Grupul include Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD), care finanțează sectorul public, organizațiile neguvernamentale, cercetarea și formarea, subsidiara sa Proparco, dedicată sectorului privat și Expertise France, agenția de cooperare tehnică.

Grupul AFD finanțează, sprijină și accelerează tranzițiile necesare către o lume mai echitabilă și mai rezilientă. Activ în Republica Moldova din 2022, Grupul AFD a fost însărcinat să sprijine țara în alinierea la standardele Uniunii Europene și în implementarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice, către o traiectorie de creștere incluzivă și cu emisii reduse de carbon. De atunci, Grupul AFD a angajat 230 de milioane de euro în Moldova, în cadrul mai multor proiecte active în sectoarele energetic, transport, protecția mediului și gestionarea pădurilor.

Sursa:energie.gov.md