În cadrul ședinței Consiliului de administrare al zonei umede de importanță internațională (Ramsar) „Nistrul de Jos”, a fost luată unanim decizia de stabilire a sediului Parcului Național „Nistrul de Jos” în satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Această hotărâre are la bază valoarea istorică, potențialul de conservare a naturii și importanța strategică a localității în cadrul acestui parc național.
Decizia a fost adoptată având în vedere necesitatea unui centru administrativ bine poziționat pentru coordonarea activităților de protecție a biodiversității, conservare a ecosistemelor și promovare a dezvoltării durabile în Parcul Național „Nistrul de Jos”.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului ariilor protejate din Republica Moldova prin dezvoltarea instituțională, consolidarea capacităților și restaurarea habitatelor”, finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC) și implementat de către AO Societatea Ecologică „Biotica” și AO EcoContact.
Amintim că Parcul Național „Nistrul de Jos” a fost creat prin aprobarea Parlamentului Republicii Moldova la 31 martie 2022, devenind al doilea parc național din țară, după Parcul Național „Orhei”.
Cu o suprafață de 61.883,99 ha, Parcul Național „Nistrul de Jos” se extinde pe teritoriul administrativ a mai multor localități din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni, incluzând și patru localități din stânga Nistrului. Scopul său principal este protejarea peisajelor naturale, a florei și faunei de importanță națională și internațională, oferind totodată oportunități pentru cercetare, recreere și educație ecologică.
Sursa:ecocontact.md