Un miliardar compensează ONU pentru pierderile din cauza retragerii SUA din Acordul de la Paris

Fostul primar al New York-ului, trimisul special al ONU pentru schimbările climatice și a 16-a cea mai bogată persoană din lume, potrivit Forbes, la trei zile după ce Statele Unite și-au anunțat retragerea din Acordul de la Paris, miliardarul Michael Bloomberg a anunțat că va. sprijini financiar funcționarea Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC) pentru a compensa lipsa contribuției SUA, a relatat Euronews.

Bugetul UNFCCC se bazează pe contribuțiile a aproape a 200 de țări membre. SUA, ca cea mai mare economie din lume, achită de obicei cele mai mari contribuții – aproximativ 21%. Acum, Bloomberg Philanthropies, împreună cu alte fundații americane care finanțează acțiunile climatice, au spus că vor acoperi suma pe care SUA trebuie să o plătească în fiecare an UNFCCC. El nu a dezvăluit detalii despre sumele exacte de finanțare sau cine sunt ceilalți finanțatori pentru schimbările climatice.

„Din 2017 până în 2020, în timpul unei perioade de inacțiune federală, orașele, statele, întreprinderile și publicul au față provocării de a îndeplini obligațiile națiunii noastre – iar acum suntem gata să o facem din nou”, a declarat Bloomberg într-un comunicat. Vorbim despre perioada în care Donald Trump, după prima sa alegere ca președinte al SUA, și-a retras țara din acordul climatic de la Paris.

Miliardarul mass-media a mai adăugat că tot mai mulți americani suferă de dezastre climatice. Ca exemplu, el a citat incendiile forestiere care distrug California. În același timp, potrivit Bloomberg, Statele Unite simt „beneficiile economice ale energiei curate”: prețurile scad și se creează locuri de muncă atât în ​​statele republicane, cât și în cele democrate.

De asemenea, miliardarul s-a angajat să colaboreze cu state, orașe și companii pentru a se asigura că SUA își respectă angajamentele climatice globale. Aceștia vor monitoriza și vor raporta în comun progresul țării în următorii 4 ani.

„Poporul american rămâne angajat să continue să lupte împotriva efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice”, se arată în declarație.