Din 1970, numărul de rechini și pești carilaginoși din oceanele lumii a scăzut cu peste 50%. Principalul motiv al declinului este pescuitul excesiv, care amenință existența acestor specii străvechi și importante din punct de vedere ecologic.
Pescuitul excesiv este practica de a prinde pești mai repede decât se pot reproduce, iar captura accidentală sau capturarea accidentală a speciilor nețintă se adaugă problemei. Drept urmare, multe specii de rechini și pești cartilaginoși ajung în plasele de pescuit și mor, chiar dacă nu au valoare comercială.
Rechinii sau pisicile de mare fac parte din grupul de pești cartilaginoși, care este reprezentat prin aproximativ peste 1.199 de specii. Aceste animale joacă un rol critic în ecosistemele marine prin menținerea lanțurilor trofice și facilitarea circulației nutrienților. Cu toate acestea, o treime din toate speciile de pești cartilaginoși sunt în pericol de dispariție din cauza pescuitului, poluării, schimbărilor climatice și degradării habitatului. Populațiile din râuri, estuare și apele de coastă au fost deosebit de puternic afectate, dar micșorări au fost observate și în oceanul deschis și în mările adânci.
Rechinii și pisicile de mare sunt prădători importanți și îndeplinesc funcții ecologice esențiale. Rechinii mențin echilibrul în lanțurile trofice, mută nutrienții între diferite zone oceanice și influențează sănătatea recifelor de corali. Pisicile de mare agită și oxigenează sedimentele marine, ceea ce îmbunătățește productivitatea ecosistemelor marine și promovează stocarea carbonului. Reducerea lor perturbă aceste procese, ceea ce poate duce la dezechilibre în oceane.
Pescuitul excesiv este o cauză majoră a scăderii accentuate a populațiilor de rechini și pești cartilaginoși. Potrivit FAO ONU, o treime din stocurile de pește ale lumii sunt exploatate peste niveluri durabile, iar numărul stocurilor epuizate s-a triplat în ultimii 50 de ani.
În plus, captura accidentală crește semnificativ declinul: rechinii și pisicile de mare sunt adesea victime colaterale ale pescuitului care vizează alte specii.
Situația este agravată de schimbările climatice, care distrug habitatele tradiționale, mai ales în apropierea coastelor. Toți acești factori duc împreună la o reducere bruscă a numărului de pești cartilaginoși.
În ciuda complexității problemei, oamenii de știință oferă strategii clare care pot încetini dispariția rechinilor și a pisicilor de mare:
- Reducerea presiunii asupra pescuitului: introducerea restricțiilor de pescuit bazate pe știință.
- Protecția habitatului: crearea unor zone protejate unde rechinii și pisicile de mare se pot reproduce în siguranță.
- Reducerea capturilor accidentale: dezvoltarea tehnologiilor de pescuit care reduc probabilitatea ca speciile nevizate să fie capturate.
- Eliminarea subvențiilor care încurajează pescuitul excesiv.
Unele țări au făcut deja progrese în protejarea peștilor cartilaginoși. Australia, Canada, Noua Zeelandă, Statele Unite și părți ale Europei și Africii de Sud au impus restricții stricte privind capturarea de rechini și pisici de mare. Aceste măsuri includ protejarea zonelor de reproducere, reglementarea nivelurilor de recoltare și dezvoltarea de tehnologii pentru reducerea capturilor accidentale. Datorită acestor eforturi, populațiile din unele regiuni au început să se redreseze.
Pe lângă rolul lor ecologic, rechinii și peștii cartilaginoși au o importanță culturală importantă pentru comunitățile de coastă, unde simbolizează puterea, armonia și echilibrul naturii. În plus, ele fac parte din dieta tradițională din mai multe regiuni. Acest lucru evidențiază necesitatea de a găsi un echilibru între conservarea naturii și utilizarea durabilă a resurselor marine.
Pescuitul excesiv de rechini și pisici de mare amenință nu numai aceste specii, ci și stabilitatea ecosistemelor marine în general. Cu toate acestea, prin cooperare internațională, politici bazate pe știință și eforturi colective, umanitatea poate restabili numărul acestor străvechi paznici ai oceanelor și poate proteja echilibrul vieții în oceanele lumii.