Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul cu privire la efectuarea auditului energetic de către întreprinderile mari

Aceasta inițiativă răspunde nevoii critice de a reduce consumul energetic excesiv, în contextul în care peste 50% din energia consumată în țară este destinată întreținerii clădirilor. De remarcat este faptul că, pentru întreținerea unui metru pătrat de clădire în Republica Moldova, se consumă de două ori mai multă energie decât în țările Uniunii Europene.

În acest context, Regulamentul introduce un cadru strict pentru monitorizarea și raportarea consumului de energie, bazat pe ultimele tehnologii de măsurare și evaluare. Documentul introduce obligația pentru întreprinderile mari de a efectua audituri energetice o dată la patru ani. Aceste audituri sunt esențiale pentru identificarea potențialului de economisire a energiei și implementarea măsurilor eficiente de reducere a consumului. De asemenea, Regulamentul încurajează implementarea sistemelor de management energetic sau de mediu, care va contribui la optimizarea continuă a utilizării resurselor energetice.

În plus, Regulamentul prevede crearea mecanismelor de suport pentru întreprinderile vizate, inclusiv posibilitatea de a accesa fonduri sub formă de grant pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică.

Astfel, prin aprobarea Regulamentului, se urmărește optimizarea consumului de resurse energetice de către marii consumatori industriali ceea ce ar conduce la reducerea consumului de energie la nivel național, creșterea competitivității produselor și serviciilor prestate de către respectivele entități, precum și creșterea gradului de securitate energetică a statului. 

Este de menționat că lista întreprinderilor mari care vor avea obligația de a efectua auditurile energetice va fi generată de Biroul Național de Statistică, iar Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) și Ministerul Energiei vor avea roluri cheie în monitorizarea și implementarea acestui regulament. CNED, în particular, va coordona realizarea auditurilor energetice, va verifica și valida rezultatele acestora, va asigura instruirea și certificarea auditorilor energetici și va superviza implementarea măsurilor de eficientizare energetică propuse în rapoartele de audit.

Sursa:energie.gov.md