Schimb de experiență între Republica Moldova și Ucraina privind procesul de aderare la UE prin intermediul Platformei Naționale din Ucraina Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic

Directoarea executivă A.O EcoContact, Iordanca-Rodica Iordanov, a vorbit astăzi despre experiența de implicare a societății civile în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), în cadrul dezbaterii publice „Procesul de negociere privind aderarea Ucrainei la UE: Implicarea și rolul societății civile”.

În alocuțiunea sa, dna Iordanov a menționat faptul că societatea civilă este mai mult decât un simplu observator în acest proces, fiind participant activ, atât prin rolul de advocacy, cât și prin facilitarea dialogului, împărtășirea celor mai bune practici, a expertizei și a cunoștințelor și mobilizarea sprijinului comunităților. De asemenea, a fost subliniată importanța valorificării platformelor digitale, a parteneriatelor intersectoriale, precum și a cooperării regionale, preluarea bunelor practice de la țările care s-au integrat cu succes în UE: ”Cooperarea regională este esențială în acest parcurs. Prin colaborarea cu țările învecinate și valorificarea experiențelor comune, ne putem consolida vocea colectivă și putem pleda pentru obiective comune în cadrul UE. Organizațiile societății civile joacă un rol crucial în încurajarea acestor conexiuni, creând rețele care depășesc granițele și ne unesc eforturile în identificarea unor valori comune”, a declarat directoarea executivă EcoContact.

Dna Iordanov a mai menționa necesitatea consolidării sectorului asociativ în domeniul mediului, în special, în contextul în care capitolul Mediu este unul foarte vast, interconectat cu multe alte domenii/capitole de negociere. Este necesară o expertiză considerabilă, cunoștințe aprofundate și date tehnice, iar lipsa supravegherii din partea sectorului asociativ poate genera riscuri pe plan economic, social și financiar.

Evenimentul on-line a reunit circa 100 de participanți, inclusiv oficiali europeni, reprezentanți guvernamentali din Ucraina și reprezentanți ai societății civile.

În cadrul evenimentului au fost abordate de asemenea subiectele: oportunitățile și provocările implicării societății civile, inclusiv a Platformei Naționale din Ucraina Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic, în procesul de negociere pentru aderarea Ucrainei la UE; formele de implicare a organizațiilor societății civile. Totodată, dezbaterile au avut drept scop schimbul de experiență și analiza celor mai bune practici de implicare a organizațiilor publice în procesul de integrare europeană.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Susținerea activităților Platformei Naționale Ucrainene a CSF EaP în 2024”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Institutul de Cercetări Economice și Consultanță Politică.

Sursa:ecocontact.md