STUDIU: Grădinile rurale reduc foamea sezonieră a polenizatorilor

Un studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, publicat în revista Proceedings of the Royal Society B, a arătat că și micile parcele de grădini din zonele rurale pot sprijini polenizatorii, în special la începutul primăverii și la sfârșitul verii, când nectarul este foarte rar.

Terenurile agricole reprezintă cea mai mare acoperire antropogenă, constituind aproximativ jumătate din suprafața locuită din lume și peste 70 % în unele țări. În schimb, zonele urbane acoperă doar aproximativ 2 % din suprafața terestră a Pământului, dar sunt răspândite pe scară largă și relativ uniformă în majoritatea țărilor. Oamenii de știință remarcă faptul că zonele urbane sunt mult mai răspândite decât ar sugera suprafața lor, ceea ce face importantă luarea în considerare a impactului lor – atât pozitiv, cât și negativ – asupra biodiversității înconjurătoare, în special pentru organismele mobile precum polenizatorii.

Resursele florale (polenul și nectarul) reprezintă principala sursă de hrană pentru majoritatea polenizatorilor și, prin urmare, pot fi un factor major care limitează populațiile acestora. O evaluare realistă a resurselor florale la nivel de peisaj ar trebui să ia în considerare contribuția atât a terenurilor agricole, cât și a zonelor urbane, deoarece insectele zburătoare se pot deplasa liber între cele două, utilizând resursele ambelor, se arată în studiu. Oamenii de știință au constatat că grădinile pot furniza între 50 % și 95 % din nectarul total în perioadele în care resursele agricole sunt limitate.

„Este bine cunoscut faptul că grădinile și zonele urbane pot fi locuri excelente pentru polenizatori precum albinele, muștele și fluturii. De fapt, cercetările anterioare arată că zonele urbane găzduiesc adesea mai multe specii și un număr mai mare de polenizatori decât zonele agricole”, a comentat autorul principal al studiului, Thomas Timberlake, citat de Phys.org.

Echipa a studiat cantitatea de nectar, o hrană esențială pentru polenizatori, disponibilă în grădini și în zonele agricole pe tot parcursul anului. Deși grădinile furnizează doar o cantitate relativ mică de nectar în zonele rurale (mai puțin de 15 %), stabilitatea și continuitatea aprovizionării îl fac mult mai valoros pentru polenizatori. În schimb, nectarul de pe terenurile agricole aproape dispare în anumite luni, ceea ce poate dezavantaja polenizatorii.

Oamenii de știință intenționează acum să afle ce plante sunt cele mai potrivite pentru a umple golurile sezoniere în consumul de nectar. În cazul în care se va demonstra că grădinile sunt mai benefice pentru polenizatori decât unele terenuri agricole, crearea mai multor grădini favorabile polenizatorilor în zonele rurale ar putea contribui la combaterea declinului polenizatorilor, afirmă cercetătorii.