Până la finele lunii octombrie 2024, patru experți din cadrul Ministerului Energiei din România, vor acorda asistență tehnică Ministerului Energiei al Republicii Moldova în domeniul afacerilor europene, pentru avansarea rapidă a procesului de negociere și aderare la UE.
Experții sunt specializați în pregătirea și gestionarea programelor și proiectelor de investiții cu fonduri europene, în audit și corp de control, și cu o bogată experiență în domeniul antifraudei. Din echipa de experți fac parte Nicolae Niculăiță, consilier în Cabinetul ministrului energiei din România cu responsabilități pe linia activității de auditare internă, control, implementare măsuri dispuse de Curtea de Conturi a României, Carmen Catrinel Muscalu, șefă Serviciu monitorizare tehnică și verificare achiziții, Liliana Elena Cocoroveanu, consilier superior, Direcția Generală Investiții și Marius Cătălin Mincă, consilier în Direcția Generală Investiții și Direcția Monitorizare Tehnică și Ajutor de Stat. De asemenea, experții români vor oferi asistență tehnică Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), Operatorului
Sistemului de transport al energiei electrice ÎS „Moldelectrica” și Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), având în vedere intenția acestora de a participa la apelul de propuneri de proiecte PCI/PMI (Projects of common interest / Projects of mutual interest), precum și la elaborarea cadrului normativ secundar al Legii privind performanța energetică a clădirilor (PEC) și modelarea viitorului Planul național integrat privind energia și clima (PNIEC). „Dorim să exprimăm profunda recunoștință pentru sprijinul acordat și pentru trimiterea la Chișinău a experților în administrația publică centrală, în vederea asistenței tehnice pe domeniul afacerilor europene. Acest lucru va contribui semnificativ la avansarea procesului de negociere și aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a menționat secretara de Stat, Cristina Pereteatcu.
În prezent, Ministerul Energiei beneficiază de asistența unui Consilier la nivel înalt din România în cadrul Misiunii Înalților Consilieri UE în Republica Moldova (EUHLAM). Suportul oferit se concentrează pe implementarea acquis-ului energetic al UE, sporirea securității energetice, realizarea interconexiunilor de gaze naturale și energie electrică cu rețelele UE, dezvoltarea unui sector energetic sustenabil prin promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă și a proiectelor de eficiență energetică.
Sursa: energie.gov.md