Un Memorandum în acest sens a fost semnat astăzi la Chișinău între Ministerul Energiei și Ministerului Mediului, Protecției Climatice și Sectorului Energetic al landului Baden-Württemberg. Documentul stabilește intenția de colaborare a părților în domeniul tranziției sustenabile a sectorului termoenergetic și creșterii capacității instituționale în domeniul energiei.
În discursul său, ministrul Victor Parlicov, a salutat cooperarea productivă dintre Republica Moldova și Germania, care a contribuit inclusiv la gestionarea eficientă a crizei generate de invazia Rusiei în Ucraina, dar și la consolidarea securității energetice.
Victor Parlicov a reiterat că progresele remarcabile din sectorul energetic național, înregistrate în ultimii ani, au fost posibile datorită suportului fără precedent al partenerilor europeni.
„Republica Moldova este dependentă de resursele energetice de import în proporție de peste 70%. Din acest motiv, atât competitivitatea noastră economică, cât și bunăstarea cetățenilor noștri depinde de modul în care valorificăm resursele energetice. Germania este un exemplu în tot ce ține de eficiența utilizării resurselor și politici climatice, noi ne bucurăm de sprijinul guvernului German pentru Republica Moldova, dar și de posibilitatea de a face un schimb de experiență cu landurile germane. Câțiva ani în urmă noi nu ne puteam închipui că vom avansa de la dependența de un singur furnizor de gaze la o piață liberă funcțională și sincronizarea cu sistemul electroenergetic european. Reformele în domeniul energetic cu siguranță vor contribui la sporirea prosperității Republicii Moldova”, a punctat ministrul Energiei.
Delegația germană a fost prezidață de Prim-ministrul landului Baden-Württemberg, Winfried Kretschmann. Înaltul oficial a salutat reformele implementate de autoritățile Republicii Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Winfried Kretschmann a accentuat că țara noastră se bucură de tot suportul necesar pentru avansarea reformelor, inclusiv în domeniul energetic.
„Apreciem toate progresele care s-au realizat în Republica Moldova, în condiții foarte dificile, având la hotar un război devastator al Rusiei în Ucraina. Acest război ne-a afectat și pe noi, în condițiile în care noi am fost dependenți de gazul rusesc, am resimțit efectele războiului și asupra inflației. Acum sarcina fundamentală este cooperarea în cadrul familiei europene, inclusiv, pe domeniul energetic, și noi dorim să susținem Republica Moldova în parcursul european, ca cetățenii să simtă toate beneficiile acestei cooperări și să aibă siguranța că vor avea acces la energie sigură și sustenabilă”, a declarat Prim-ministrul landului Baden-Württemberg, Winfried Kretschmann.
Prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Guvernul german va investi în următorii trei ani 5 milioane de euro în proiecte de eficiență energetică, inclusiv pentru consolidarea capacităților Centrului Național de Energie Durabilă, dar și pentru dezvoltarea Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial, lansat anul acesta.
Sursa:energie.gov.md