Pescuitul mondial industrial este mult mai dăunător decât se credea

Un nou studiu a arătat că multe dintre stocurile mondiale de pește sunt într-o stare mult mai proastă decât se credea. Pescuitul excesiv decimează populațiile și distruge ecosistemele marine, amenințând atât peștii în sine, cât și oamenii care depind de ei pentru proteine.

Un studiu publicat în revista Science sugerează că metodele de evaluare a stocurilor de pește au fost prea optimiste și au subestimat nivelul real de epuizare.

Pescuitul excesiv înseamnă că peștii sunt capturați mai repede decât se pot reface populațiile. Acest lucru perturbă echilibrul delicat al ecosistemelor, amenințând securitatea alimentară a oamenilor care depind de pește. Oamenii de știință estimează că pescuitul durabil necesită un control atent al cantității de pește capturat, astfel încât stocurile să aibă timp să se refacă. Pentru a face acest lucru, oamenii de știință utilizează modele matematice complexe care iau în considerare biologia peștilor, istoricul pescuitului și ratele de reproducere.

Însă un studiu bazat pe date din 230 dintre cele mai mari zone de pescuit din lume, inclusiv din largul coastelor Australiei, SUA, Europei și din alte părți, a pus la îndoială acuratețea acestor modele. S-a dovedit că, în multe cazuri, estimările stocurilor de pește au fost supraestimate. „Studiul nostru arată că în multe zone în care se credea că peștii se refac, stocurile au continuat de fapt să scadă”, au declarat autorii studiului.

Oamenii de știință au analizat dinamica epuizării „biomasei” – greutatea totală a peștilor din populații. În majoritatea cazurilor, datele istorice privind starea stocurilor de pește au fost prea optimiste, în special în zonele supraexploatate. De exemplu, studiul a constatat că stocurile de pește din zonele supraexploatate erau cu 85 % mai mici decât indicau primele modele. Aceasta înseamnă că numărul stocurilor „distruse” este mult mai mare decât cel recunoscut oficial.

Un exemplu notabil de eroare în evaluarea stocurilor a fost bibanul de adâncime (sau jackass morwong) de pe coasta Australiei. În 2009, evaluarea stocurilor a indicat o biomasă de aproximativ 4 680 de tone, ceea ce reprezenta 22% din nivelul inițial. Cu toate acestea, o recalculare efectuată în 2014 a redus această cifră la 3 330 de tone, adică 12% din biomasa inițială. Astfel de erori în evaluare au însemnat că măsurile de limitare a capturilor au fost luate prea târziu, agravând declinul populației.

În 2022, autoritățile australiene au interzis pescuitul în mai multe zone oceanice pentru a proteja populațiile rămase de bibani și alte specii. În același timp, guvernul a alocat 24 de milioane de dolari pentru răscumpărarea permiselor de pescuit. Poate că aceste măsuri ar fi putut fi prevenite dacă ar fi fost disponibile date mai exacte cu un deceniu mai devreme.

Acest studiu subliniază faptul că situația pescuitului mondial este mult mai gravă decât s-a anticipat. „Trebuie să îmbunătățim modelele de evaluare a stocurilor de pește și să introducem măsuri mai stricte pentru a proteja resursele marine”, spun oamenii de știință. În lipsa unor măsuri urgente, situația s-ar putea agrava, epuizând și mai mult stocurile de pește, distrugând ecosistemele și amenințând securitatea alimentară a milioane de oameni.