Ministrul Lazarencu și omologul său ucrainean au semnat la Odessa Acordul pentru implementarea Convenției Espoo

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, este într-o vizită oficială în Ucraina. Vizita a început în or. Odessa unde ministrul Lazarencu alături de omologul sau ucrainean, ministrul Protecției Mediului și a Resurselor Naturale, Ruslan Strelets, au semnat Acordul privind punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier.  

Prin acest acord, Moldova și Ucraina se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a preveni, reduce și minimiza potențialul impact transfrontalier asupra mediului. Este un angajament comun care vine să asigure implementarea eficientă a unor politici de mediu sustenabile și sănătoase pentru generațiile viitoare.

„Războiul crunt și nedrept al Rusiei în Ucraina provoacă pierderi de vieți omenești, afectează economia și deopotrivă mediul. Efectele negative în urma distrugerii mediului nu se limitează la hotar. Vom lucra împreună pentru a diminua efectele negative asupra mediului și ne vom asigura că toate proiectele sociale, economice și de infrastructură vor fi dezvoltate fără a compromite natura”, a declarat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

Pe parcursul zilei, Ministrul Lazarencu a vizitat mai multe obiective afectate de agresiunea rusă. Vizita oficială va continua la Kyiv.

Sursa:mediu.gov.md