Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a semnat astăzi un acord de colaborare cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE)

Scopul Acordului este de a stabili cadrul de cooperare între ambele instituții în vederea facilitării schimbului de experiență și de informații de interes comun care să contribuie la o implementare mai eficientă a politicilor în domeniul de competență al instituțiilor. Documentul a fost semnat de Ion Muntean, Director al IP CNED și de Veaceslav Untila, Director general al ANRE.

 Directorul CNED s-a referit la importanța unei colaborări bilaterale consolidate în scopul realizării eficiente a atribuțiilor ce le revin ambelor instituții în implementarea cadrului normativ-legal în domeniul energeticii, promovării energiei regenerabile și a măsurilor de eficiență energetică.

 „Sectorul energetic se dezvoltă într-un ritm dinamic în ultimii ani, fapt ce necesită o atenție sporită pe partea de monitorizare a impactului politicilor implementate. Acest lucru este foarte important în vederea dezvoltării durabile a sectorului energetic, oferind oportunități egale tuturor consumatorilor de energie, indiferent de nivelul de sărăcie energetică sau locație geografică” a declarat Ion Muntean.

 La rândul său, Directorul general al ANRE a menționat că, la baza raporturilor de colaborare stau transparența și profesionalismul, informarea reciprocă, valorificarea cunoștințelor și experienței, iar pentru a asigura condițiile necesare efectuării unor acțiuni comune, se va ține cont de principiile etice și juridice.

 Obiectivele colaborării includ: consultarea mutuală privind organizarea activităților ce țin de promovarea eficienței energetice, promovarea cogenerării și energiei din surse regenerabile, inclusiv prin aplicarea mecanismelor de sprijin; oferirea suportului în procesul de monitorizare a producătorilor de energie din surse regenerabile; colaborarea pe segmentul implementării mecanismului de obligații în domeniul eficienței energetice; instruirea personalului și schimbul de experiență.

 Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) este instituția publică din subordinea Ministerului Energiei care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.

Sursa: cned.gov.md