Canicula de vară: ce și cât este mai bine să bei

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a stabilt pentru perioada imediat următoare COD GALBEN și COD PORTOCALIU de caniculă și incendii  Din câte observăm în ultimul timp temperaturile de afară bat toate recordurile, deaceea este deosebit de important să vă hidratați corect pe această vreme caniculară.

Temperaturile ridicate, atât în aer liber, cât și în interior, pot avea un impact negativ asupra sănătății umane. Toate acestea pot duce la exacerbarea bolilor cronice și, în unele cazuri, la supraîncălzirea organismului și înrăutățirea bruscă a sănătății (creșterea vâscozității sângelui, creșterea pulsului și a respirației, sete și greață, piele uscată etc.).

Acest lucru se întâmplă adesea din cauza deshidratării organismului, care în vreme caldă pierde foarte repede lichidele, ceea ce necesită o reaprovizionare în timp util a rezervelor sale. Prin urmare, pentru a preveni lipsa apei din organism, este important să respectați corect regimul de băut – beți mai multe lichide (apă minerală, băuturi cu acid lactic, ceai verde, decocturi de fructe uscate, băuturi vitaminizate), evitați băuturile dulci carbogazoase, energizante și alcoolice.

Apa pură sau ceaiul verde neîndulcit sunt ideale pentru potolirea setei. Sucurile naturale diluate (în special sucul de țelină, sucul de lămâie amestecate cu apă în proporție de 1:10) sunt bune potolitoare ale setei.

Tot pe căldură este important să verificați temperatura lichidului consumat, de preferat să fie la temperatura camerei. Temperatura recomandată a apei potabile, băuturilor, ceaiului este de 12-15°C. Pentru o aprovizionare optimă cu apă, se recomandă, de asemenea, compensarea pierderii de săruri și microelemente excretate din organism odată cu transpirația prin consumul de apă ușor sărată, apă minerală alcalină, băuturi cu acid lactic și vitaminizate, shake-uri proteice.

În medie, aportul zilnic de apă din alimente și băuturi trebuie să fie de 2-2,5 litri pe zi de persoană și de 3,5 litri pe zi la temperaturi ambientale ridicate. În timpul muncii fizice, consumul de apă poate ajunge la 4 litri, iar în climatele calde la 5 litri pe zi.

Cantitatea de apă necesară depinde nu numai de temperatura și umiditatea aerului înconjurător, ci și de severitatea muncii efectuate. Munca grea în aer liber necesită 6-6,5 litri de apă potabilă pe zi.

Vara, la temperaturi de peste 20°C, se recomandă să se bea aproximativ 100-200 ml de lichid pe oră. Excepție fac persoanele cu boli ale sistemului cardiovascular, obezitate, hipertensiune arterială, precum și cele care au probleme renale.

Consumul abundent de apă în timpul căldurii va ajuta organismul nu numai să mențină echilibrul de apă, ci și să scape de excesul de săruri, împiedicând lichidul să persiste și să provoace edeme.