Ministerul Mediului continuă cooperarea la nivel internațional privind controlul transportului transfrontalier al deșeurilor periculoase

În perioada 24-28 iunie 2024, Republica Moldova a fost reprezentată de către Virginia Galatonov, consultant principal în cadrul Ministerului Mediului, la cea de-a 14-a reuniune a Grupului de lucru deschis al Convenției de la Basel.  Evenimentul a avut loc la Geneva, Elveția, sub egida Programului Națiunilor Unite pentru Mediu.

Reuniunea a avut ca scop principal promovarea progresului în implementarea punctelor din agenda de lucru a Grupului de lucru. Printre subiectele discutate s-au regăsit proiectul reînnoit al cadrului strategic, îmbunătățirea procedurii de consimțământ prealabil scris, orientări tehnice referitoare la diferite categorii de deșeuri precum poluanții organici persistenți, deșeurile electronice, deșeurile de baterii cu plumb acid și deșeurile de anvelope pneumatice, dar și deșeurile de plastic și elaborarea inventarelor de deșeuri pentru anumite fluxuri de deșeuri. În plus, s-a discutat și despre necesitatea unei orientări practice privind clarificarea aspectelor juridice suplimentare și a Programului de parteneriat al Convenției de la Basel.

Participarea Republicii Moldova la această reuniune este un semn al angajamentului țării noastre de a contribui la eforturile internaționale de protejare a mediului și prevenire a impactului negativ al deșeurilor periculoase asupra sănătății umane și a ecosistemelor. Consolidarea cooperării internaționale în acest domeniu reprezintă un pas esențial pentru asigurarea unui viitor durabil pentru generatiile viitoare.

Sursa: mediu.gov.md