Companiile vor putea solicita derogări de la legislație pentru a testa soluțiile inovative în domeniul energiei

Ministerul Energiei a organizat consultări publice asupra proiectului legii privind spațiile de testare inovativă în materie de reglementare în domeniul energiei. Scopul principal al documentului este să stimuleze inovațiile în sectorul energetic, oferind companiilor un regim special de activitate pentru o perioadă de şapte ani. 

Astfel, pentru a testa soluții inovative, companiile vor primi derogări de la anumite prevederi ale cadrului de reglementare în domeniul energiei, al amenajării teritoriului, al construcțiilor, mineritului, protecției mediului, conservării naturii, managementului apelor, protecției patrimoniului cultural, instalării, exploatării și racordării instalațiilor de producere a energiei electrice, precum și de la normele de procedură fiscală. 

Aceasta va încuraja adoptarea de soluții inovatoare și va sprijini dezvoltarea producției de energie electrică din surse regenerabile, optimizarea stocării acesteia, precum și adoptarea de soluții alternative avansate pentru furnizarea, distribuția sau consumul de energie. 

„Proiectele de testare inovativă în sectorul energetic sunt necesare pentru că multe soluții nici nu au fost gândite sau necesare până acum, dar sunt legate de noile provocări pentru sistemul energetic”, a declarat Victor Parlicov, Ministrul Energiei.

„Având în vedere că până în 2050 aproape jumătate din reducerile de emisii de CO2  ar trebui să provină din tehnologii care nu sunt încă disponibile pe piață, în acest deceniu trebuie să se depună eforturi majore de inovare. Soluțiile inovatoare implică însă adesea riscuri mai mari, fapt care reprezintă o provocare pentru un sector sensibil la riscuri și centrat pe fiabilitatea aprovizionării consumatorilor”, a adǎugat oficialul. 

Proiectul de lege este elaborat cu sprijinul PNUD Moldova și cu finanțare din partea Danemarcei, Luxemburgului, Republicii Coreea și Suediei.

„Sectorul energetic se schimbă rapid pentru a atinge obiectivele naționale de decarbonizare până în 2050. PNUD este mândru că a sprijinit elaborarea proiectului de lege privind spațiile de testare inovativă în materie de reglementare în domeniul energiei care permit testarea și extinderea la scară largă a soluțiilor inovatoare în sectorul energetic din Moldova. Așa numitele ‘sandboxuri’ vor eficientiza cercetarea și dezvoltarea, inovațiile tehnologice și elaborarea politicilor și luarea deciziilor în cunoștință de cauză”, a afirmat Andrea Cuzyova, Reprezentată rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Din proiectele de testare inovativă vor putea face activități precum:

  • dezvoltarea de servicii de flexibilitate pentru stabilitatea rețelei;
  • reducerea impactului asupra mediului;
  • dezvoltarea de noi abordări în materie de taxare a capacității pentru a influența comportamentul consumatorilor;
  • agregarea cererii și a ofertei;
  • integrarea stocării energiei în sectorul energetic; 
  • gestionarea comunităților energetice locale.

Spațiul de testare inovativă va fi autorizat pe o perioadă de cel mult șapte ani, cu posibilitatea prelungirii justificate pentru încă o perioadă de maxim cinci ani.  Proiectul de lege urmează sǎ fie definitivat şi propus spre adoptare Parlamentului. Ulterior, cu sprijinul PNUD, va fi elaborată legislația secundară, va fi acordat suport pentru instituționalizare şi implementarea unui proiect pilot. Totodată, printre primele inițiative de testare inovativă cu derogare de la legislația actuală va fi și aplicarea tarifelor diferențiate zi-noapte la energia electrică pentru consumatorii casnici care vor instala contoare inteligente, ca parte a unui proiect-pilot susținut de PNUD Moldova și Italia.

Sursa:undp.org