Potrivit primului raport al ONU privind animalele migratoare, 22% din cele 1.189 de specii reglementate de Convenția ONU de la Bonn din 1979 sunt amenințate cu dispariția. Acest lucru se întâmplă ca urmare a schimbărilor climatice și a activității umane, se arată în textul studiului.
Concluziile autorilor raportului se bazează pe datele furnizate de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), precum și pe indicatorii privind starea biodiversității globale „Living Planet Index” ai Societății Zoologice din Londra. La fiecare trei ani, membrii convenției se reunesc pentru a decide dacă vor adăuga noi specii pe listă. Printre animalele luate în considerare la reuniunea de săptămâna aceasta de la Samarkand, Uzbekistan, se va număra și uriașul pește pisică amazonian. Convenția privind conservarea animalelor migratoare (CMS) însăși a fost adoptată la Bonn în 1979 și este în vigoare din 1983.
Potrivit oamenilor de știință, cea mai mare amenințare la adresa animalelor migratoare vine din partea oamenilor. Vânătoarea, pescuitul și alte forme de supraexploatare afectează 70% din speciile incluse pe lista ONU. Pierderea habitatului a afectat până la 75 la sută din specii. Autorii raportului au făcut apel la guverne să evite întreruperea traseelor de migrație atunci când construiesc infrastructuri precum baraje, conducte sau turbine eoliene.
De asemenea, au fost publicate date privind numărul de specii migratoare amenințate, dar care nu sunt acoperite de CMS – 399 dintre ele. Cele mai multe sunt păsări și pești, inclusiv mulți albatroși, rechini și alte vețuitoare marine.
„Raportul oferă dovezi că activitatea umană nesustenabilă pune în pericol viitorul speciilor migratoare. Acestea sunt creaturi care nu numai că acționează ca indicatori ai schimbărilor de mediu, dar joacă un rol important în menținerea funcționării și sustenabilității ecosistemelor complexe ale planetei noastre”, a declarat Inger Andersen, directorul executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).