Guvernul a aprobat și a propus spre ratificare Parlamentului Acordul de Grant dintre Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) privind finanțarea asistenței tehnice, în sumă de 600 000 EUR, în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Documentul a fost semnat la Chișinău, la 20 decembrie 2023.
„Prin Acordul de Grant se urmărește realizarea programului național de dezvoltare a infrastructurii aferente procesului de gestionare a deșeurilor solide (municipale), care urmează să fie implementat în conformitate cu prevederile Strategiei de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova, aprobată în anul 2013. Prin urmare, resursele financiare alocate urmează să fie direcționate spre implementarea proiectului în trei regiuni de management al deșeurilor și finanțarea parțială a serviciilor de consultanță”, a menționat Iordanca-Rodica Iordanov, ministru al Mediului.
Proiectul urmează să fie implementat în etape, în măsura avansării procesului de pregătire a subproiectelor. În prezent, în baza documentelor elaborate, au fost finalizate procedurile de elaborare a Sistemului de decalaj pentru regiunea de management al deșeurilor RMD 5, care cuprinde raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași.
Acordul de Grant privind finanțarea asistenței tehnice, în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, este un tratat interinstituțional dintreBERD și Ministerul Mediului.
Sursa:mediu.gov.md